Revista presei octombrie 2012

de Florin Bălteanu

2012-10-31 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Proiectul imobiliar care va distruge o zonă istorică din Bucureşti

Cert este că proiectul a primit avizul preliminar al Comisiei Tehnice de Urbanism, iar acum este analizat de Ministerul Culturii. Daca va trece de Minister proiectul se va reîntoarce la comisie, urmând ca ultimul cuvânt să îl aibă aleşii generali.

citeste tot articolul

2012-10-31 | Agerpres | 
Volume dedicate patrimoniului naţional, lansate la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti"

De asemenea, în aceeaşi zi va fi lansat volumul "Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare", proiect finanţat tot de AFCN. Lucrarea, coordonată de dr. Vivian Dragomir, director patrimoniu şi fost conducător al departamentului conservare-restaurare, avându-l în colectiv pe Laurenţiu Dragomir, restaurator monumente etnografice, alături de referenţii conf. dr. Paula Popoiu, director general, şi conf. dr. Sergiu Nistor, cadru universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu' din Bucureşti şi preşedinte ICOMOS România, doreşte ca, pe lângă abordarea ştiinţifică a principalelor aspecte privind arhitectura vernaculară caracteristică ţării noastre, să aducă în atenţia publicului şi metodologiile cele mai adecvate de prezervare în timp a acestui tip de patrimoniu.

citeste tot articolul

2012-10-31 | Replica | Sorin HULUBEI
Monumentele istorice au ajuns culcuşuri pentru oamenii străzii sau tomberoane pentru petrecăreţi

Potrivit unui ordin al ministrului Culturii, Puiu Haşotti, agenţii direcţiilor de cultură vor fi regrupaţi, astfel încât activitatea de control a monumentelor istorice să fie realizată de trei până la cinci reprezentanţi ai instituţiei, ei putând aplica şi sancţiuni. Prin intermediul acestui ordin, ministrul vrea să pună capăt incidentelor, de genul incendiilor înregistrate la monumentele istorice - 37 în ultimul an. Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Constanţa, Magdalena Tiţă, ne explică părerea ei, în contextul dat: Din fericire, nici anul acesta, nici în anii trecuţi nu au existat incendii la monumentele istorice aflate în judeţul Constanţa. Colaborăm cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea în acest sens. Pentru a ne încadra în litera ordinului, din fiecare judeţ va fi ales câte un specialist. În Dobrogea vor fi patru reprezentanţi. Odată cu acest ordin, se doreşte o mai bună protecţie a monumentelor. Comisia va trebui să se deplaseze atunci când vor exista sesizări, mai spune Tiţă.

citeste tot articolul

2012-10-29 | Mediafax | 
Patrimoniul în pericol: 37 incendii la monumente istorice şi 110 furturi de patrimoniu în ultimul an

Ministerul Culturii a constatat, în ultimul an, 37 de incendii la monumente istorice, unele dintre acestea fiind suspecte, şi 110 furturi de bunuri de patrimoniu mobil, au declarat oficialii ministerului, luni, într-o conferinţă, în care au fost prezentate intenţiile legislative ale instituţiei.

citeste tot articolul

2012-10-26 | Mediafax | 
Oprescu: Îi fac o curte acerbă ministrului Culturii, pentru mutarea Halei Matache

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că îi face o curte acerbă ministrului Culturii, Puiu Haşotti, având nevoie de avizul acestuia pentru mutarea Halei Matache, la construirea Diametralei Buzeşti - Berzei.

citeste tot articolul

2012-10-26 | Agerpres | 
Comunicat de presa. Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu si Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, au semnat astazi un contract de finantare prin Programul Operational Regional pentru proiectul 'Modernizare Infrastructura Rutiera Piata Sudului'.

n cadrul evenimentului, Primarul General a explicat ca 'Realizarea Pasajului de la Piata Sudului reprezinta cel mai mare proiect din Bucuresti realizat cu fonduri de la Uniunea Europeana, iar evenimentul de astazi este foarte important pentru ca asteptam de patru ani sa obtinem aceasta finantare. Valoarea totala a proiectului este de 127,1 milioane lei, dintre care 96,4 milioane lei reprezinta asistenta financiara nerambursabila. Realizarea Pasajului de la Piata Sudului va reduce timpul de circulatie cu 74% si, dupa finalizarea acestuia, se va inchide si inelul principal de circulatie.

citeste tot articolul

2012-10-24 | b.365.realitatea.net | Alexandru Ioniţă
Noi staţii de metrou în Centrul Capitalei: la Facultatea de Drept, Cișmigiu, Romarta Copiilor

Tronsonul Eroilor – Universitate strabate zona centrală cu statut de zonă construită protejată şi va îngloba patru staţii, Eroilor, Haşdeu, Cişmigiu şi Universitate. Amenajarea acestora va însemna şi modificari importante în aspectul zonelor, potrivit Raportului asupra impactului asupra mediului a Magistralei M5, realizat de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, cu datele furnizate de proiectantul magistralei.

citeste tot articolul

2012-10-23 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Arhitectul numit de Oprescu șef al Comisiei Tehnice de Urbanism îi cere edilului să legalizeze Chatedral Plaza

Sorin Gabrea a cerut, printr-un memoriu depus la Primăria Capitalei, intrarea în legalitate a controversatului turn de 18 etaje. Dacă până acum primarul general Sorin Oprescu declara ferm că imobilul trebuie demolat, acum el așteaptă sentința instanței, potrivit unor surse municipale.

citeste tot articolul

2012-10-20 | Adevărul | Irina Surdu
Chișinăul istoric va dispărea în cel mult zece ani

„Experţii au spus că Republica Moldova dispune de un patrimoniu imobil urban şi rural considerabil, care merită pus în valoare în mod adecvat. Dacă problemele identificate în Chişinău nu vor fi rezolvate rapid aceleaşi mecanisme distructive se vor declanşa în restul ţării şi vor pune în pericol patrimoniul cultural-naţional în întregime", a comunicat pentru Info-Prim Neo, Ion Ştefăniţă, șeful Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

citeste tot articolul

2012-10-18 | Evenimentul Zilei | Violeta Fotache, Petrişor Cană
Sorin Oprescu intră în penal! A ras de pe faţa pământului Restaurantul Casei Regale "Flora"

Pentru Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, cea care s-a opus dărâmării acestui edificiu, dreptatea a venit abia după doi ani de la dispariţia casei. „Vom depune plângere penală pentru abuz în serviciu şi distrugerea unui imobil de patrimoniu, împotriva lui Sorin Oprescu, a secretarului Tudor Toma, a arhitectului Gheorghe Pătraşcu, dar şi împotriva celor de la Ministerul Culturii”, a declarat, pentru EVZ, Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei: „Solicitasem în instanţă stoparea demolării, însă primarul s-a grăbit să dea actul cu o săptămână înainte de termenul de judecată”.

citeste tot articolul

2012-10-16 | Puterea | Constantin Hostiuc
Scrisoare deschisă a OAR şi UAR către Parlament. Motivaţia unui gest al arhitecţilor români

Urbanismul şi dezvoltarea spaţială/teritorială sunt aspecte importante într-o Românie în proces de urbanizare şi de racordare la fundamentele Uniunii Europene (asumate de România prin semnarea Agendei Teritoriale Europene, a Chartei de la Leipzig privind oraşele Europene Durabile, a Declarației de la Toledo privind regenerarea integrată și Convenției Europene a Peisajului). Discutarea grăbită a unei legi care priveşte gestiunea teritorială, administraţia locală şi regimul proprietăţii sub presiunea, amintită în dezbaterile din şedinţă, venită din partea unor primari/investitori, de a urgenta finalizarea textului propus de Comisie pentru adoptarea OUG nr. 7/2011, în şedinţe caracterizate printr-o lipsă de participare a membrilor Comisiei (nefiind prezenţi mai mult de jumătate din membri acesteia), sunt elemente care ne îngrijorează profund.

citeste tot articolul

2012-10-10 | România Liberă | RL Online
Comisia de administraţie a Camerei a finalizat raportul privind modificarea Legii urbanismului

Comisia pentru administraţie din Camera Deputaţilor a finalizat, marţi, raportul asupra proiectului de lege pentru adoptarea Ordonanţei nr. 7/2011 privind modificarea Legii urbanismului, pe fondul obiecţiilor ridicate de arhitecţi şi ONG-uri, dar şi de deputaţii din opoziţie, potrivit Mediafax.

citeste tot articolul

2012-10-09 | Evenimentul Muscelean | Magda Băncescu
O clădire „urâtă, fără valoare”, din colecţia arhitectului Berechet, va fi demolată pentru o parcare, la cererea maicilor de la Nămăeşti

[...] De curând, viceprimarul de la Valea Mare Pravăţ, Adrian Pavel, ne-a confirmat, cu jumătate de gură şi vădit iritat că este întrebat despre acest subiect, că imobilul va fi dărâmat, la insistenţele vieţuitoarelor aşezământului religios: „Avem o rugăminte a măicuţelor de la Nămăeşti: să dispară aşa ceva din faţa lor, că e urâtă! Maica stareţă, în campania electorală, chiar asta ne-a cerut: „Scăpaţi-ne de asta de aici!” Asta fiind o clădire construită, din câte se pare, în 1910, în care a funcţionat vechea Primărie a comunei Nămăeşti, amplasată în zona de protecţie, între mănăstire şi Casa Memorială „George Topârceanu”. [...]

citeste tot articolul

2012-10-08 | b.365.realitatea.net | Alexandru Ioniţă
Cum va arăta noua Sală Polivalentă a Bucureștiului, din Parcul Naţional: ca o pădure desfrunzită

Sala va putea găzdui activităţi sportive precum: hochei, handbal, baschet, gimnastică, tenis de masă, box, sau activităţi culturale cum ar fi: congrese/conferinţe profesionale, concerte de scenă şi alte evenimente.ala ar urma să fie construită în Parcul Lia Manoliu, pe un teren oferit Primăriei din partea Ministerului Educaţei pe 12 septembrie 2012, teren care reprezintă "aproape tot Parcul Lia Manoliu" potrivit lui Sorin Oprescu.

citeste tot articolul

2012-10-08 | Ziua de Cluj | Luminita Silea
Clujul, armă împotriva derogărilor din urbanism. După ani de "manelizare"

Arhitecţii clujeni militează, dând exemplu Clujul, pentru ca parlamentarii să renunţe la propunerile de modificare a Legii Urbanismului prin care vecinii ar ajunge să poată să construiască ce vor - blocuri între case sau etaje în plus în zonele protejate.

citeste tot articolul

2012-10-05 | Ziarul Financiar | Adrian Cojocar
Radiografia Munteniei şi Dobrogei. Cum s-au prăbuşit mari fabrici şi s-au depopulat oraşe

Dezindustrializarea României s-a văzut puternic şi în Capitală, unde majoritatea fabricilor care dădeau de muncă la sute de mii de oameni s-au transformat în malluri, iar puţinele care au rezistat mai au câteva sute de angajaţi şi s-au mutat la periferia oraşului. Marile platforme industriale din Capitală au rămas astăzi doar o amintire.

citeste tot articolul

2012-10-03 | Gândul | Roxana Alexe
Primăria dă peste 300.000 de euro pentru harta de zgomot şi planul pentru reducerea acestuia

Primăria Capitalei dă peste 300.000 de euro pentru realizarea hărţii strategice de zgomot şi a planului de acţiune pentru diminuarea acestuia în Bucureşti, licitaţia urmând să aibă loc în 30 octombrie.

citeste tot articolul

2012-10-02 | Adevărul | Ciprian Plăiaşu
De ce se pierd monumentele istorice? Sunt doar banii o problemă?!

[...] Vom continua azi comparaţia în judeţul Sălaj arătând că monumente foarte importante au nevoie de atenţie maximă, însă banii intenţionau să meargă acolo unde lucrurile mai puteau să aştepte. [...]

citeste tot articolul

2012-10-02 | Realitatea Tv | 
INCENDIU PUTERNIC la un complex rezidenţial din Bucureşti. Un etaj S-A PRĂBUŞIT UPDATE

Incendiul a izbucnit, marţi după-amiază, la mansarda unui bloc cu 11 niveluri aflat în complexul rezidenţial Confort City din sectorul 3, fiind afectate şi apartamente şi de la etajele 10, 9, 8, 7 şi 6. Pompierii au intervenit la incendiu cu 28 de autospeciale cu apă şi opt autoscări, la faţa locului venind şi trei echipaje de descarcerare şi cinci de prim-ajutor. Locatarii blocului au reclamat faptul că intervenţia la incendiu a fost întârziată din cauza faptului că pompierii nu au avut apă. Ancuţa Petrescu, reprezentant al dezvoltatorului imobiliar care a construit blocul, a declarat că ansamblul are autorizaţie de construire şi procese verbale de recepţie, fără de care nu ar fi putut fi făcută vânzarea apartamentelor. Un alt reprezentant al dezvoltatorului care a construit blocul a declarat că pe toate scările blocului respectiv sunt hidranţi şi că nu îşi explică problemele ce ar fi apărut la alimentarea cu apă a maşinilor care intervin la incendiu.

citeste tot articolul

2012-10-02 | Gândul | Elvira Gheorghita
Incendiu de proporţii în Capitală

UPDATE 18.30 Locatarii apartamentelor afectate de incendiul care a avut loc marţi după-amiază la un bloc din ansamblul rezidenţial Confort City stau la coadă, la grădiniţa din interiorul complexului, pentru a primi cazare la hotel de la reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar.

citeste tot articolul

2012-10-01 | Antena 3 | S.T.
Modificările aduse legii urbanismului ar putea permite orice construcţie, independent de planurile urbanistice

O modificare legislativă ne-ar putea întoarce la haosul din anii 90, întrucât noua lege acceptă orice. Urbanismul devine o chestiune de bani. Fără limită de înălţime, spaţiu verde sacrificat, distanţe clare între clădiri sau simplu drept la intimitate în propria curte.

citeste tot articolul

2012-10-01 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Fostul cinematograf Favorit, reabilitat la preț de lux

În timp ce locuitorii cartierului Drumul Taberei sunt mulțumiți că le va fi reabilitat cinematograful Favorit, proiectul de refacere a clădirii este păgubos pentru bugetul sectorului. Reconstrucția lui va costa maximum 5,4 miliarde de euro, potrivit unei hotărâri a Cosiliului Local al sectorului 6 al Capitalei care aprobă documentația tehnico-economică a proiectului.

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12