Revista presei aprilie 2011

de Catiusa Ivanov

2011-04-30 | Evenimentul Zilei | Mihaela Moraru
Un nou traseu inaugurat în Cetatea Alba Carolina

Mii de albaiulieni au participat astăzi la inaugurarea Traseul de Nord al fortificaţiei bastionare din Alba Iulia, cu o suprafaţă totală de peste 50.000 de metri pătraţi, după ce la începutul lunii au fost deschise oficial Traseele Sudic şi Estic. Traseul Nordic, inaugurat astăzi, este cel mai lung dintre cele deschise până acum publicului, în aceste zile urmând să fie semnat şi contractul pentru reabilitarea laturii de vest a Cetăţii de tip Vauban din Alba Iulia, după cum a anunţat astăzi primarul Mircea Hava, care a precizat că doreşte ca exact peste un an, tot de Ziua Cetăţii, să inaugureze şi acest ultim traseu care mai trebuie reabilitat.

citeste tot articolul

2011-04-26 | Evenimentul Zilei | f.a.
Sondaj de opinie online pentru locuitorii Sectorului 3

Primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, a lansat un sondaj de opinie pe site-ul instituţiei pe care o conduce, pentru a afla doleanţele cetăţenilor în privinţa problematicii administrative. Cele şase întrebări lansate online către locuitorii sectorului 3 vizează aspecte legate de cartier, locurile de joacă, necesitatea construcţiei unei noi pieţe agroalimentare destinată exclusiv produselor româneşţti, realizarea unei creşe, parcaje publice şi siguranţa publică.

citeste tot articolul

2011-04-24 | Evenimentul Zilei | Traian Deleanu
Ultima moară istorică, înlocuită de birouri

La trei ani de la demolarea ultimei mori istorice a Sibiului, administraţia locală a primit o solicitare pentru un aviz în vederea ridicării unui bloc de birouri pe amplasamentul fostului monument istoric.Ceea ce era de aşteptat încă din martie 2008 (momentul demolării ultimei mori istorice a Sibiului) s-a produs în această primăvară: Prima Imobiliare SRL a obţinut un certificat de urbanism pentru ridicarea unui bloc de birouri pe locul fostei mori, situată pe strada Alba Iulia, în perimetrul centrului istoric al oraşului. Certificatul de urbanism a fost eliberat la jumătatea lunii februarie a acestui an.

citeste tot articolul

2011-04-18 | Evenimentul Zilei | f.a.
Doi angajaţi ai Primăriei Capitalei, condamnaţi la închisoare pentru o afacere de corupție cu un imobil naționalizat

Doi angajaţi ai Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti – consilierul juridic Constantin Rareş Neagu şi referentul Gabi Paraschiv – au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la patru ani, respectiv cinci ani de închisoare, pentru fapte de corupţie. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel. Potrivit mediafax.ro, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Gabi Paraschiv, referent în Primăria Capitalei, pentru trafic de influenţă. Constantin Rareş Neagu, consilier juridic în cadrul Primăriei Capitalei a fost condamnat la patru ani de închisoare. În plus, instanţa le-a interzis, pe o perioadă de doi ani, o serie de drepturi, precum dreptul de a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

citeste tot articolul

2011-04-14 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Tribunalul Bucureşti a anulat PUZ-ul bulevardului Uranus

Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic Zonal în baza căruia s-au realizat toate lucrările la diametrala Buzești-Berzei, potrivit președintelui Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan. Decizia a fost luată pe data de 12 aprilie, iar anularea decisă de Tribunalul București vizează toate avizele și autorizațiile emise de Primăria Capitalei în ceea ce privește pregătirea terenului privind construirea noului Bulevard Uranus dar și cele referitoare la lucrările de infrastructură.

citeste tot articolul

2011-04-13 | Evenimentul Zilei | Traian Deleanu
Cluburile din Sibiu, obligate să închidă la ora 22.00

Administraţia locală din Sibiu a lansat o dezbatere publică pentru un proiect de hotărâre care să reglementeze, printre altele, şi autorizarea şi funcţionarea cluburilor, pub-urilor şi a teraselor din oraş. Cea mai importantă modificare vizează localurile aflate în zone rezidenţiale - dacă acestea nu sunt izolate fonic şi deranjează potenţialii vecini, atunci trebuie închise la ora 22.00.

citeste tot articolul

2011-04-13 | Evenimentul Zilei | Mihaela Moraru
Drumuri romane, vizibile pe Google Earth

Drumurile romane din Ţara Moţilor, care au fost identificate după primele două ediţii ale Universităţii de Vară cu acelaşi nume, vor putea fi accesate de oricine pe internet prin intermediul Google Earth, începând din vara acestui an. În acest fel, turiştii care doresc să parcurgă aceste trasee vor putea avea acces liber la aceste informaţii, care vor fi completate în urma ediţiei din acest an a manifestării.

citeste tot articolul

2011-04-13 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Sediul Primăriei Capitalei, reabilitat cu altă firmă

Pe motiv că au ales o soluţie greşită, autorităţile au decis să facă o nouă licitaţie şi să angajeze o nouă firmă pentru consolidarea sediului Primăriei Capitalei.Noii proiectanţi sunt americani, iar aceştia caută în prezent o soluţie mai ieftină şi mai rapidă de reabilitare a imobilului situate pe bulevardul Regina Elisabeta.

citeste tot articolul

2011-04-06 | Evenimentul Zilei | Mihaela Moraru
A fost restaurată a cincea poartă a Cetăţii Alba Carolina

Poarta a V-a a Cetăţii de tip Vauban din Alba Iulia a fost inaugurată astăzi, în prezenţa ambasadorului Norvegiei în România, Oystein Hovdkinn. Poarta a fost restaurată printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, în cadrul parteneriatului "Spaţiul Economic European".

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12