Revista presei octombrie 2010

de Catiușa Ivanov

2010-10-31 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
0,38 de euro va costa ora la noua parcare de la Universitate

Bucureştenii vor plăti 0,38 de euro pentru parcarea maşinii timp de o oră în parcarea subterană care se construieşte la Universitate, în Capitală.Tariful mediu la parcarea subterană care va fi construită în zona Universitate din Bucureşti va fi de 0,38 euro pe oră, iar municipalitatea va încasa de la dezvoltatorul proiectului o redevenţă ce poate ajunge la 50% din cifra de afaceri a acestuia.

citeste tot articolul

2010-10-30 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Oprescu vrea să reînvie toaletele comuniste

Primarul general vrea să redeschidă cele nouă toalete publice subterane din centrul Capitalei, abandonate după 1989, şi să construiască altele noi, pe acelaşi model, în staţii RATB. În total, planul mai-marilor Primăriei Capitalei, prevede construirea a 20 de toalete publice subterane şi a 30 de toalete publice supraterane. Iar primele astfel de WCuri ar putea să apară în pieţele Victoriei, Romană şi Unirii.

citeste tot articolul

2010-10-29 | Evenimentul Zilei | Ciprian Iancu
Mocăniţa din Hunedoara, blocată de birocraţie

Reabilitarea şi introducerea în circuitul turistic a primei căi ferate miniere înguste din Transilvania a rămas tot la stadiul de proiect. Autorităţile locale invocă faptul că traseul mocăniţei Hunedoara-Govăjdie se află în proprietate privată. Sesizată de un grup de tineri din Hunedoara, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural (DJCCPN) a reuşit în vara acestui an să obţină din partea Ministerului Culturii clasarea temporară a liniei Hunedoara – Govăjdie ca monument istoric industrial.

citeste tot articolul

2010-10-29 | Evenimentul Zilei | Nicoleta Ene
Blocuri în paragină, pe lista clădirilor de patrimoniu

Şase blocuri din localitatea Brezoi, judeţul Vâlcea, nu pot fi reabilitate, deşi se află într-o stare avansat de degradare din cauză că, în 1991, au fost clasate ca monument istoric. Cele şase imobile, locuite de 80 de persoane, în general oameni bătrâni şi săraci, nu au fost renovate nicio dată în ultimii 50 de ani. Autorităţile locale au alocat fonduri de la buget şi au demarat lucrările de reabilitare, însă lucrările au fost suspendate de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea întrucât blocurile fac parte din patrimoniul naţional.

citeste tot articolul

2010-10-29 | Jurnalul National | Monica Andrei Capatos
Parcările subterane din centrul Capitalei, mărul discordiei

Cinci ore s-au tiganit ca la usa cortului. S-au facut porci, jegosi, nesimtiti, ipocriti, s-au amenintat, au vrut la un moment dat sa-si puna scaunele in cap. Asa s-au comportat alesii locali la sedinta de astazi a Consiliului General al Capitalei care la ora transmiterii acestei stiri inca nu a luat sfarsit. Pentru a se incarca de energie si a mai cauta cuvinte elevate au avut nevoie de doua pauze. N-au cazut la pace pe nici un subiect, gasca PDL - PRM cu cea a PSD si PNL. Punctul culminant a fost aprobarea a cinci proiecte de vizau realizarea in parteneriat public privat a cinci parcari subterane in Bucuresti. Zonele stabilite sunt Piata Dorobanti, Alba Iulia, Walter Maracineanu, Edgar Quinet si Charles de Gaulle.

citeste tot articolul

2010-10-28 | Evenimentul Zilei | Nicoleta Ene
Construcţiile ilegale, tolerate de autorităţile locale din Vâlcea

Autorităţile locale din Laloşu, judeţul Vâlcea, tolerează de ani buni construcţiile ridicate ilegal de reprezentanţii etniei rome într-un sat din comună. Inspectoratul de Stat în Construcţii a sancţionat funcţionarii din administraţia locală, însă primarul comunei a luat asupra sa toate amenzile primite.De mai bine de zece ani, romii din stat au început să-şi investească banii obţinuţi prin diverse state din Europa în locuinţe construite haotic şi fără autorizaţii de construcţii sau chiar pe terenuri care nu le aparţin de drept. În prezent, peste 40 de famili şi-au finalizat construcţiile, iar alte 30 au materialele de construcţii cumpărate.

citeste tot articolul

2010-10-28 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Cablurile care „împodobesc” ilegal stâlpii de pe marile bulevarde ale Capitalei vor fi tăiate

Primăria Capitalei va tăia, începând de mâine, toate cablurile montate ilegal pe stâlpii de pe mai multe artere bucureştene. Aşadar, după cum a hotărât primarul general, Sorin Oprescu, mâine angajaţii municipalităţii vor tăia cablurile legate ilegal pe stâlpi de iluminat din următoarele zone: Şoseaua Mihai Bravu (Piaţa Hurmuzachi – Bucur Obor), Calea Moşilor, în perimetrul străzilor Carol I - Piaţa Rosetti - Hristo Botev - Sfânta Vineri, Colţei (între Hristo Botev şi Bd. I.C. Bratianu), dar şi Bd. I. C. Brătianu (între străzile Colţei şi Bărăţiei), Bd. Corneliu Coposu (între Bd. I. C Brătianu şi strada Sf. Vineri), pe strada Sf. Vineri (între bulevardul C. Coposu şi Bd. Mircea Vodă), dar şi pe străzile: Paleologlu şi Mircea Vodă (între Paleologlu şi Sf. Vineri).

citeste tot articolul

2010-10-27 | Jurnalul National | Monica Andrei Capatos
Stadionul "Lia Manoliu", gata în mai 2011

În urmă cu aproape trei ani şi jumătate, Primăria Capitalei semna cu Max Bogl Germania şi Astaldi Italia un contract pentru construcţia Stadionului Naţional "Lia Manoliu". Lucrurile n-au mers ca pe roate încă de la început, unele modificări ale proiectului iniţial, dar şi lipsa banilor au împiedicat finalizarea la timp a lucrării. Până la urmă, arena sportivă va fi gata în mai 2011, plata făcându-se din bugetul municipalităţii. Guvernul Boc nu şi-a onorat obligaţiile, aşa cum se stabilise de la început, administraţia locală fiind obligată să renunţe la alte proiecte pentru a achita facturile.

citeste tot articolul

2010-10-26 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
În Bucureşti se va mai construi haotic încă cinci ani

Autorităţile vor să prelungească cu încă cinci ani planul urbanistic general (PUG) al Capitalei. Asta, deşi acesta este în vigoare de aproape zece ani şi lasă prea multe „portiţe” pentru a se construi haotic, spun arhitecţii. Pe motiv că noul PUG nu este finalizat, specialiştii Primăriei Capitalei au elaborat un proiect de Hotărâre de Consiliu prin care vor să prelungească valabilitatea actualului plan general cu încă cinci ani.

citeste tot articolul

2010-10-21 | Jurnalul National | f.a.
Asociaţia de Turism Bucureşti va înfiinţa puncte de informare turistică în Capitala

Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti intenţionează să realizeze puncte de informare turistică în Capitală, în zone de acces spre Bucureşti şi în zonele centrale şi pietonale, a declarat, joi, vice-preşedintele ATMB, Carmen Pavel.

citeste tot articolul

2010-10-20 | Adevarul | Cristina Nica
Faţă nouă pentru Piaţa Unirii şi Piaţa Sfatului

Primăria Braşovului doreşte să obţină fonduri nerambursabile pentru a reabilita cele mai importante pieţe din oraş, monumente de importanţă naţională. Pentru a atrage cât mai mulţi turişti în zonă, reprezentanţii primăriei doresc să dea o nouă faţă locaţiilor de interes din Braşov. Pentru reamenajarea Pieţei Unirii şi reabilitarea Pieţei Sfatului, primăria doreşte să acceseze peste 10.000.000 de lei, din fonduri europene.

citeste tot articolul

2010-10-19 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Bucureştiul are trasee turistice pietonale

Primele trasee turistice pietonale din Bucureşti au fost inaugurate în Sectorul 1 în cadrul proiectului „Bucureştiul într-o zi”. În itinerariu au fost incluse, printre altele, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul George Enescu, Muzeul Grigore Antipa şi Muzeul de Geologie. Zonele amintite din Sectorul 1 sunt în proximitatea Bulevardului Kiseleff şi a Căii Victoriei, artere de largă circulaţie ce constituie axe principale ale unui perimetru delimitat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, Grădina Cişmigiu şi de Piaţa Dorobanţi.

citeste tot articolul

2010-10-19 | Jurnalul National | Monica Andrei Capatos
Bamboo din Mamaia – demolat, Le Gaga din Herăstrău – "ocrotit" de autorităţi

Vara a trecut, iar autorităţile de pe litoral au devenit brusc vigilente în ceea ce priveşte legalitatea construcţiilor. "Surpriză": Clubul Bamboo din staţiunea Mamaia va fi demolat întrucât nu deţine autorizaţie de construcţie, proprietarii acestuia alegând să se supună legii şi să-şi demonteze singuri clubul, operaţiune pe care deja au început-o. Bamboo s-a deschis pe 1 mai 2008 şi a funcţionat bine mersi până zilele trecute. De ce abia acum cei în măsură au luat decizia de a-l desfiinţa este o întrebare care ar putea să-i pună într-o lumină proastă. Dar pentru că suntem în România totu-i permis. Ceea ce s-a întâmplat la Mamaia nu s-a întâmplat însă în Capitală chiar dacă un procuror a emis o ordonanţă în acest sens. Aceeaşi patroni, acelaşi club sub o altă denumire "Le Gaga" din Parcul Herăstrău-monument istoric, aceleaşi ilegalităţi.

citeste tot articolul

2010-10-19 | Adevarul | Stefan Both
Cinema Parc, între bun gust şi kitsch: Clădirea din 1909 va fi îmbrăcată în lemn şi sticlă

Locuitorii zonei din Parcul Poporului din Timişoara sunt nemulţumiţi de transformarea cinematografului într-un imobil futurist. Proiectanţii clădirii susţin că au păstrat doar corpul central şi faţada, iar clădirea a fost îmbrăcată în lemn şi sticlă. Fostul Cinematograf Parc, una din cele mai vechi clădiri din Timişoara, s-a transformat într-un imobil modern. Lucrările i-a revoltat pe cei care locuiesc pe strada 9 aprilie 1919, care susţin că s-a distrus un monument istoric.

citeste tot articolul

2010-10-18 | Romania Libera | Adrian Schiop
Fraţii de haos urbanistic ai Bucureştiului

Pipera nu este un caz singular. În tot spaţiul balcanic, dezvoltarea urbanistică a scăpat de sub control, invadând oraşele cu mutanţii arhitectonici ai capitalismului sălbatic. Specialiştii numesc această dezvoltare imobiliară scăpată de sub controlul arhitecţilor şi urbaniştilor „turboarhitectură", printr-o extensie de la „turbofolk", manelele sârbeşti. „Turboarhitectura este forma finală a turbofolkului", încearcă arhitectul sârb Srdjan Jovanovic Weiss o definiţie; pe scurt, un fel de manelo-arhitectură. Vestea bună este că nu suntem singuri - „turboarhitectura" e o constantă a întregului spaţiu balcanic, unde dezvoltarea accelerată, cuplată cu lipsa controlului instituţional, a permis apariţia unor hibrizi arhitectonici care oscilează între arhitectură rurală şi cea comtemporană, minimalistă. Vestea proastă e că aceşti mutanţi arhitectonici recenţi trebuie cumva asimilaţi în ţesutul urban al oraşelor; să nu mai vorbim de faptul că, aşa cum se întâmplă în Pipera, planurile de construcţie, în încercarea de a maximaliza profitul, au ignorat necesitatea unei infrastructuri (străzi largi de acces, parcuri, magazine, locuri de joacă), astfel că s-au trezit sufocate de propria lăcomie.

citeste tot articolul

2010-10-18 | Gandul | Ionut Morariu
Vezi aici cum arată o casă de 8,5 milioane de euro, cea mai scumpă scoasă la vânzare în Bucureşti

Proprietarii celor mai scumpe trei proprietăţi rezidenţiale din Capitală, scoase în prezent la vânzare, vor să obţină pe acestea suma cumulată de 23 de milioane de euro. Unul din institutele de cercetare din perioada comunistă apare la vânzare pe piaţa liberă sub o nouă pălărie. Imobilul are acum destinaţie rezidenţială şi intră direct pe primul loc în topul celor mai scumpe proprietăţi ale momentului, conform anunţurilor publice de vânzare.

citeste tot articolul

2010-10-17 | Evenimentul Zilei | Andreea Dogar
Un pas înapoi pentru protecţia antiseismică din România

Singura instituţie din România ce avea ca obiect de activitate protecţia seismică a populaţiei şi reducerea riscului seismic al construcţiilor din ţară a fost absorbită într-un institut mai mare care se ocupă, printre altele, şi de urbanism, de amenajarea teritoriului sau de acustica clădirilor. Centrul Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic a fost absorbit de Urban-Incerc în iulie 2010. Acest centru fusese înfiinţat cu finanţare japoneză în anul 2002, din voinţa comună a JICA (Japan International Cooperation Agency) şi a Ministerului Lucrarilor Publice şi Amenajarea Teritoriului, la celebrarea a 100 de ani de relaţii diplomatice româno-nipone. Profesorul Dan Lungu, cel care a primit invitaţia de la Guvernul Japonez în 1997 de a realiza un proiect pentru înfiinţarea unui astfel de centru în România, consideră că decizia este una greşită. „Această instituţie a fost înglobată într-o instituţie cu peste 300 de oameni în care protecţia seismică, prin numărul şi calificarea persoanelor, nu satisface exigenţele naţionale şi ştiinţifice ale României de azi. Consolidarea construcţiilor în România nu poate fi obiect de activitate al Urban-Incerc-ului, care nu are suficient personal de specialitate şi activitate de proiectare în domeniu”, consideră Lungu, director general adjunct al Institutului Naţional al Patrimoniului şi profesor de siguranţa construcţiilor la Facultatea de Construcţii Civile de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.

citeste tot articolul

2010-10-15 | Romania Libera | Gheorghe Ilas
Cât costă documentele de urbanism ale Timişoarei

Primăria Timişoara şi reprezentanţii unei firme de proiectare din Cluj-Napoca au semnat contractul de realizare a noului Plan Urbanistic General (PUG) al oraşului de pe Bega, după ce arhitecţii ardeleni au câştigat licitaţia de atribuire a acestei lucrări. Preţul de adjudecare a fost de 1.985.120 lei, iar termenul de execuţie pentru întocmirea documentaţiilor este de 30 de luni. În condiţiile în care actualul PUG al oraşului expiră în aprilie 2012, iar firma din Cluj-Napoca are termen de predare al noului plan doar în aprilie 2013, există pericolul ca, timp de un an, toate proiectele imobiliare din Timişoara să fie blocate pentru ca autorizaţiile de construcţie şi planurile urbanistice să aibă o bază legală în vigoare.

citeste tot articolul

2010-10-14 | Romania Libera | Ticu Ciubotariu
Cum sunt vandalizate monumentele istorice

Poarta Turcească" a fost aproape distrusă prin „restaurarea" din anii '90, în cadrul căreia au fost eliminate elementele decorative clasice, ionice şi corintice. Deputatul Pâslaru promite o finanţare de 100.000 euro pentru restaurarea monumentului. Problema s-a mai pus în anii '80, când „Poarta Turcească" ar fi trebuit înglobată într-un ansamblu arhitectonic, în construirea unui han similar Hanului lui Manuc. „Problema restaurării acestei «Porţi» s-a pus în anii '80, când au fost alocate fonduri la Comitetul de Cultură. Banii se consumau, dar acolo nu venea nimeni măcar să dea cu o bidinea. Până la urmă s-a muşamalizat", ne-a declarat prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, care a lucrat ca arheolog la Muzeul de Istorie Galaţi.

citeste tot articolul

2010-10-13 | Adevarul | Elena Irimia
Scandal la Palatului Ştirbei: Proprietarul acuză ONG-urile care au protestat ieri de denigrare

"Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat marţi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de muncă şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de euro", a spus Ovidiu Popescu. Circa 20 de reprezentanţi ai mai multor ONG-uri au protestat marţi la sediul Ministerului Culturii faţă de avizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Palatul Ştirbei, ce presupune construirea unui corp de clădire de mari dimensiuni, multifuncţional, cu apartamente, spaţii comerciale şi cinematografe, în spatele acestui monument de categoria A al Capitalei. Proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI), însă ministrul Culturii este cel care decide acceptarea sau respingerea acestui aviz. ONG-urile au cerut ministrului Culturii, Kelemen Hunor, să nu avizeze proiectul şi să îl supună unei dezbateri publice.

citeste tot articolul

2010-10-13 | Adevarul | Florina Pop
Bistriţa: Casa lui Ceauşescu va fi restaurant cu galerie de artă

Omul de afaceri Traian Ogâgău a primit ieri aviz favorabil din partea comisiei zonale a monumentelor istorice pentru a transforma fosta Casă a lui Ceauşescu în restaurant de lux. Un perete de rezistenţă a fost „mărul discordiei" dintre Ogâgău şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură BN.

citeste tot articolul

2010-10-12 | Evenimentul Zilei | Georgeta Petrovici
Bastionul Theresia devine "Grădina de vise"

Bastionul Theresia, parte a fortificaţiei cetăţii Timişoara, a fost inaugurat ieri, după doi ani şi jumătate de şantier, timp în care edificiul ce găzduia cafenele, restaurante şi Secţia de Etnografie a Muzeului Satului Bănăţean a fost închis. Autorităţile locale vor amenaja aici "Grădina de vise", iar licitaţiile pentru atribuirea celor 30 de spaţii vor avea loc până la sfârşitul acestui an. Astfel, de anul viitor, Bastionul Theresia va fi deschis pentru public, ca spaţiu cultural, punct de atracţie turistică şi pol social major în centrul oraşului.

citeste tot articolul

2010-10-12 | Adevarul | Raluca Curteanu
Ministrul Culturii va decide soarta Palatului Ştirbei

După ce Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi-a dat un aviz favorabil pentru construirea unui imobil în spatele palatului, doar Kelemen Hunor mai poate opri construcţia. Mai multe ONG-uri au protestat astăzi în faţa Ministerului Culturii solicitând ministrului să nu semneze avizul pentru ridicarea blocului de 40 de metri într-o zonă protejată istoric.

citeste tot articolul

2010-10-11 | Romania Libera | Ticu Ciubotaru
Megaafacerea Necropolei romane ajunge pe masa DNA

Procurorii DNA cercetează modul în care au fost retrocedate, prin decizie judecătorească, zece hectare de teren pe care se află o necropolă romană, potrivit primarului Galaţiului, Dumitru Nicolae. „La ora actuală, DNA-ul deschide ancheta în acest caz. Ieri (săptămâna trecută - n.r.) am primit de la DNA o solicitare referitoare la redeschiderea acestui caz", ne-a declarat primarul. Primăria Galaţi a pierdut în 2007 un teren de 10 hectare în valoare de 9,5 milioane euro, situat la ieşirea din Galaţi spre Tecuci. Acolo se află o Necropolă Romană, declarată rezervaţie arheologică în 1985. Ministerul Culturii a obligat proprietarul terenului, Primăria Galaţi, să îngrădească zona şi să o pună în valoare. După doi ani, Necropola Romană a intrat însă pe piaţa afacerilor imobiliare, cu complicitatea unui angajat al Primăriei Galaţi. Astfel, terenul i-a fost retrocedat unui anume Anton Bejan, care revendica 10 hectare situate la „Gura Siretului", în zona confluenţei Siretului cu Dunărea. Adică la 2 kilometri distanţă de locaţia Necropolei.

citeste tot articolul

2010-10-08 | Adevarul | Denisa Baciu
Criza de de locuri de parcare din zona centrală ar putea fi rezolvată printr-o construcţie supraetajată

Buzau. Proiectul este pentru zona băncilor şi cuprinde o contrucţie cu 4- 5 niveluri. Primăria are acum un nou proiect prin care speră să rezolve problema lipsei locuri de parcare din centru. Precedentele proiecte de acest gen au fost sortite eşecului.

citeste tot articolul

2010-10-08 | Romania Libera | f.a.
Arhitectură sustenabilă şi soluţii cu resurse minime

Bienala de Arhitectură Bucureşti a atras participarea unui număr record de lucrări şi birouri de arhitectură, observându-se înclinaţia către arhitectura modernă, aşa cum apreciază şi arh. Constantin Goagea, director al revistei Arhitectura şi co-organizator al Bienalei de Arhitectură.Evenimentul este amplu din punct de vedere al conţinutului şi al desfăşurării, propunând o serie de expoziţii tematice. Pilonul central este însă expoziţia cu lucrările participante în cadrul concursului de arhitectură care poate fi vizitată în perioada 1-26 octombrie 2010, de miercuri până duminică, de la ora 11:00 la 19:00, la Galeria ¾, etaj 3, Teatrul Naţional Bucureşti.

citeste tot articolul

2010-10-07 | Adevarul | Silviu Bruma
Spitalul Colţea va avea faţadă nouă în două luni

Lucrările de reabilitare la faţada instituţiei medicale de la Universitate, începute în urmă cu 11 ani, sunt la final. Peste două luni va fi gata. Reprezentaţii firmei BauTech General Construct SRL, care se ocupă acum de renovare, susţin că în zece zile va fi terminată curtea clădirii: pavajul, gardul şi cele două fântâni arteziene. Interiorul clădirii va fi gata în februarie.

citeste tot articolul

2010-10-05 | Jurnalul National | f.a.
Certificatul de urbanism pentru proiectul Roşia Montană, "legal şi valid"

"Tribunalul Bucureşti a respins cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr. 87/2010, cerere formulată de Greenpeace România şi Centrul de Resurse Juridice, împotriva Consiliului Judeţean Alba şi companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Decizia confirmă astfel validitatea documentului emis către RMGC. Acesta este cel de-al şaselea proces important câştigat de RMGC de la începutul acestui an", se arată într-un comunicat al Roşia Montană Gold Corporation.

citeste tot articolul

2010-10-05 | Adevarul | f.a.
Capitala poate pierde peste trei hectare de spaţiu verde

Capitala ar putea pierde alte 3,5 hectare de spaţiu verde, potrivit unui Plan Urbanistic Zonal care ar urma să fie votat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi care propune schimbare destinaţiei unui teren, avertizează reprezentanţii societăţii civile. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) reglementează o suprafaţă de 3,5 hectare de pe strada Parcului din zona Poligrafiei, a cărei destinaţie ar putea fi astfel schimbată din spaţiu verde în spaţiu construibil.

citeste tot articolul

2010-10-05 | Adevarul | Dorin Udrea
Brăila: Monument de patrimoniu, incendiat de boschetari

„Casa Englezească", construcţie de la începutul secolului XIX, clădire de patrimoniu situată pe strada Danubiului, a fost în această dimineaţă cuprinsă de flăcări. Casa este retrocedată şi scoasă la vânzare. Nimeni nu a asigurat paza clădirii, astfel că oameni străzii şi-au făcut culcuş acolo. În urma frigului de aseară, au făcut focul pentru a se încălzi l-au lăsat nesupravegheat şi au incendiat podul clădirii. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de trei ore până la lichidarea completă a incendiului.

citeste tot articolul

2010-10-04 | Adevarul | Claudia Untaru
Semnal de alarmă: Aradul îşi pierde istoria şi monumentele intrate în patrimoniu

Podul Traian, declarat monument istoric, riscă să fie distrus din cauza unei noi construcţii. Societatea civilă a lansat o petiţie pentru salvarea podului. Organizaţiile nonguvernamentale arădene acuză municipalitatea că încalcă legislaţia privind regimul de protecţie al monumentelor.

citeste tot articolul

2010-10-04 | Romania Libera | RL Online
Capitala poate pierde încă 3,5 hectare de spaţiu verde

O suprafaţă de 3,5 hectare de pe strada Parcului din zona Poligrafiei, în prezent spaţiu verde, ar putea deveni spaţiu construibil, potrivit unui Plan Urbanistic Zonal care ar urma să fie votat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), avertizează reprezentanţii societăţii civile citaţi de NewsIn. Proiectul de hotărâre a CGMB pentru aprobarea planului este în dezbatere publică până marţi. Tot până marţi, în dezbatere publică se află şi proiectul de hotărâre "în oglindă", respectiv de respingere a PUZ pe motiv că, în Planul Urbanistic General, terenul de 3,5 hectare este prevăzut ca fiind spaţiu verde. O ordonanţă de urgenţă a guvernului din 2007 prevede că "schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora".

citeste tot articolul

2010-10-03 | Evenimentul Zilei | Oana Craciun
Număr record de lucrări la Bienala de Arhitectură Bucureşti din 2010

Peste 170 de proiecte arhitecturale, realizate în ultimii doi ani, au intrat în cursa Bienalei de Arhitectură organizată anul acesta, reprezentând cel mai mare număr de lucrări acceptate până acum. Lucrările participante la concursul de arhitectură pot fi admirate până pe 11 octombrie 2010, la Teatrul Naţional Bucureşti, dată la care se va face jurizarea, în total fiind vorba de 171 de proiecte, cu 30% mai multe decât anul trecut, potrivit organizatorilor. Aceştia susţin că ediţia curentă a Bienalei de Arhitectură a atras participarea a 215 proiecte, un număr record de lucrări, toate realizate în ultimii doi ani. În concurs participă atât lucrări realizate de arhitecţi români în alte ţări, cum ar fi Elveţia, Italia, Austria sau Belgia, dar şi lucrări realizate de arhitecţi din afara ţării pentru beneficiari din România. La concurs vor participa, în total, 96 de birouri de arhitectură, reprezentate de 163 de arhitecţi.

citeste tot articolul

2010-10-01 | Evenimentul Zilei | Ana Bâtcă
Roşia Montană: Certificatul de urbanism este legal

Tribunalul Bucureşti a respins cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr. 87/2010, cerere formulată de Greenpeace România şi Centrul de Resurse Juridice, împotriva Consiliului Judeţean Alba şi companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), anunţă compania într-un comunicat de presă. Este cel de-al şaselea proces major câştigat de companie în 2010.

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12