Revista presei iulie 2011

de Florin Bălteanu

2011-07-27 | România Liberă | Vlad Ursulean
De ce nu-şi consolidează bucureştenii blocurile: "Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus!"

România Liberă vă prezintă realitatea cinică din spatele bulinelor roşii care împânzesc centrul Bucureştiului: avem bani să consolidăm clădirile astea şi o lege darnică. Dar soarta oamenilor se înfundă într-un birou al primăriei: în 20 de ani, au terminat doar 13 clădiri. În primul episod vom afla ce e în capul locatarilor care pun beţe-n roate consolidării.

citeste tot articolul

2011-07-18 | Adevărul | Aura Costache
Demolarea României: Cum ne batem joc de valorile naţionale

adevarul.ro lansează campania "Demolarea României". Timp de o saptămână vă vom pune la curent cu starea unora din cele mai importante clădiri din marile oraşe din ţară care din nepăsare au ajuns în paragină.

citeste tot articolul

2011-07-11 | Evenimentul Zilei | Claudiu Pădurean
Cu buldozerele în Sarmizegetusa

Scandalul a izbucnit atunci când o serie de membri ai Comisiei Naţionale pentru Arheologie au vrut să viziteze situl dacic. În loc de poteca de acces către cetate, săpată de zeci de ani, ei au descoperit o mulţime de utilaje, între care buldozere şi utilaje de tasare care intraseră până la o distanţă de circa 50 de centimetri faţă de zidul cetăţii dacice. Pământul degajat de pe suprafaţa vitoarei parcări este amestecat cu numeroase fragmente ceramice, cu o vechime de două milenii. Angajaţii firmei Drupo, care este plătită de Consiliul Judeţean Hunedoara, lucrau fără a fi supravegheaţi de un specialist în arheologie şi fără să deţină aprobările necesare.

citeste tot articolul

2011-07-10 | Evenimentul Zilei | Ana Bâtcă
O nouă ordine în România: Cum va arăta societatea în care trăim

Au mai rămas aproximativ trei luni până la recensământul populaţiei. Proba a fost făcută în luna mai şi urmează, în perioada 22-31 octombrie, adevăratul recensământ. [...] Potrivit şefului Statisticii, informaţiile preliminare rezultate din recensământul de probă, care a avut loc în perioada 7-16 mai 2011, arată o scădere puternică a populaţiei stabile din România. Datele din simulare arată o scădere cu 1,5 milioane a populaţiei ţării noastre.

citeste tot articolul

2011-07-06 | Evenimentul Zilei | Antoaneta Etves
Ajutor de la stat pentru reabilitarea caselor. Începe numărătoarea faţadelor insalubre

În Capitală, aproximativ 280 de imobile administrate de Municipalitate au fost clasificate "monument istoric în stare avansată de degradare", "imobil cu structura afectată şi în pericol de prăbuşire" sau "autodemolat parţial sau total".La acestea se adaugă zeci de blocuri care au faţadele degradate.

citeste tot articolul

2011-07-04 | Jurnalul National | Cristinel C. Popa
Vila "A. D. Xenopol", distrusă

Casa "A.D. Xenopol" se află în Iaşi, pe Strada Vasile Conta, la numărul 9 la doi paşi de Biblioteca Centrală Universitară. Este un avanpost al Copoului plin de simboluri istorice, un monument istoric de o distincţie rară. Din păcate, e la un pas de a se dărâma din cauza distrugerilor. Actualul proprietar, persoană particulară, că­ruia i s-a deschis dosar penal pentru că nu a acţionat conform legii, pentru a stopa degradarea imobilului, a fost salvat de o decizie favorabilă acordată de organele abilitate.

citeste tot articolul

2011-07-04 | Jurnalul National | Gabriela Mladin
Casa în care s-a născut Brâncuşi, adăpost pentru orătăniile stră-strănepoatei sale

Nepăsare! Multă nepăsare este starea în care trăiesc, atât autorităţile, cât şi cei care locuiesc, acolo unde în urmă cu 135 de ani se năştea sculptorul Constantin Brâncuşi. Hobiţa este locul unde parcă doar natura îşi arată bucuria că Brâncuşi s-a născut aici. Oamenii sunt, însă, atât de ignoranţi, încât tot ceea ce aparţine sau este legat de Brâncuşi vor să distrugă. Un singur lucru ştiu să facă în legătură cu Brâncuşi, când sunt întrebaţi de vinovaţi să arate cu degetul unul spre altul. şi mai ştiu un lucru: Brâncuşi nu aduce voturi!

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12