Revista presei martie 2014

de Florin Bălteanu

2014-03-29 | Adevărul | Cristina Răduţă
Cum încearcă Primăria Capitalei să atragă turişti în Cimitirul Bellu

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, un proiect de hotărâre prin care Primăria Capitalei poate accesa granturi norvegiene în valoare de 800.000 de euro pentru a pune în valoare Ansamblul Cimitirul Şerban Vodă - Bellu.

citeste tot articolul

2014-03-28 | Adevărul | Cristina Răduţă
Pasajul Piaţa Presei Libere: 10 luni pentru 550 de metri

Pentru realizarea pasajului urmează să fie tăiaţi circa 50-60 de arbori din zonă. „După finalizarea lucrărilor, se vor planta copaci în zona respectivă. Nu defrişăm sub nicio formă, probabil că, la final, vom avea mai mulţi copaci plantanţi decât la început“, a declarat directorul Dedu. Noul pasajul va permite subtraversarea zonei pe orice direcţie, urmând să facă legătura dintre transportul public de suprafaţă, respectiv linia de tramvai şi liniile de autobuze, cu staţia viitoarei Magistrale 6 de metrou. Pentru ca bucureştenii care trec prin zonă cu maşina să nu fie afectaţi de lucrări, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că vor lucra etapizat, iar circulaţia se va desfăşura în condiţii optime, cu mici restricţii. [...] Reprezentanţii „ECO-CIVICA”, organizaţie nonguvernamentală care se ocupă de protecţia mediului, au declarat, pentru „Adevărul”, că sunt total împotriva realizării pasajui, fiind unul prea costisitor şi cu efecte negative asupra zonei, una foarte veche şi frumoasă a Capitalei.

citeste tot articolul

2014-03-28 | B365 | Amalia Bălăbăneanu
Cârtiţa Varvara a început săpăturile spre Tudor Vladimirescu, pe Magistrala 5

Miercuri, 26 martie, a început execuţia tunelului de metrou de la Magistrala 5, pe primul fir. Varvara, primul TBM – Tunelling Boring Machine care sapă tunelul de metrou din Drumul Taberei, a plecat din staţia Favorit către staţia Tudor Vladimirescu (fosta Drumul Taberei 34). Până în prezent, Varvara a săpat deja 40 metri de tunel, după cum a declarat, pentru B365.ro, Evelyne Croitoru, şefa departamentului de comunicare al Metrorex.

citeste tot articolul

2014-03-28 | http://designist.ro | 
O clădire monument istoric salvată de la “înec”

Aceasta frumoasa caldire din centrul Bucurestiului dateaza de la sfarsitul secolului al XIX-lea. În 1903 a fost cumparata de bancherul Max Berkovitz, un nume cunoscut al acelei epoci. Numeroase intalniri, soiree-uri si petreceri au fost organizate in aceasta resedinta pana cand a fost confiscata, in 1950, de catre Partidul Comunist, devenind Cercul Copiilor din Sectorul 2. Va fi abandonata, devastata si distrusa atat de timp, cat si de oameni, pana in anul 2013, cand este cumparata de Galeriile Noblesse, care incepe restaurarea ei. O intreaga echipa de arhitecti si restauratori a lucrat asiduu pentru ca astazi sa o vedem stralucind din nou: pe baza planurilor originale si a unei documentari amanuntite, au fost restaurate stucaturile, tamplaria, sobele vechi si elementele de fier forjat.

citeste tot articolul

2014-03-27 | B365 | Amalia Bălăbăneanu
Zona Universitate-Teatrul Național continuă să se schimbe. Intrări în parcare, respinse de arhitecți

Preşedintele Comisiei de Urbanism a confirmat ulterior, pentru B365.ro, că proiectul nu a fost acceptat de membrii Comisiei. "Am considerat că nu există o argumentaţie suficient de solidă care să definească necesitatea. E clar că sunt alte probleme ale zonei mai importante decât parcarea subterană şi că stricăm acum. Rampele erau amplasate în dreptul intrării principale în corpul vechi din Ion Mincu, în dreptul aleii principale care conduce la viitoarea intrare a TNB, vecinătatea monumentelor care sunt pe acolo şi am spus că lucrurile astea mai pot să mai aştepte. Cel puţin, pentru moment, asta a fost hotărârea. Nu a fost o argumentaţie foarte importantă şi serioasă şi noi ne-am dori să avem o imagine generală a pieţei care să conţină şi configuraţia viitoarelor lucrări pentru metrou, pentru că şi viitoarea Magistrală M5, care urmează să ajungă în zonă, are nişte exigenţe şi condiţionări şi am vrea să vedem toate zonele şi toată piaţa abordată în ansamblul ei şi nu pe puncte fărâmiţe, în funcţie de cum există o intrare sau alta într-un parcaj subteran", a declarat, pentru B365.ro, Sorin Gabrea.

citeste tot articolul

2014-03-27 | Mediafax | Roxana Alexe
PMB: Am depus acţiune în instanţă pentru cumpărarea imobilului în care ne desfăşurăm activitatea

Municipalitatea bucureşteană a depus în instanţă o acţiune pentru cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea, împotriva proprietarului actual al clădirii, a anunţat, joi, şeful Direcţiei Juridice a Primăriei Capitalei, Adrian Iordache.

citeste tot articolul

2014-03-27 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Proiectul imobiliar care propune construirea unui turn de 45 de metri înălțime la intersecția bd. Mihai Eminescu cu Calea Dorobanți a primit unda verde

Consiliul General al Municipiului București a dat unda verde proiectului imobiliar care propune construirea unui turn de 45 de metri înălțime la intersecția bd. Mihai Eminescu cu Calea Dorobanți, peste doua clădiri vechi de peste 100 de ani. Atât societatea civilă cât și circa 1000 de vecini sunt împotriva acestui proiect pe motiv ca este prea înalt și distruge aspectul zonei în care se afla mai multe clădiri monument istoric.

citeste tot articolul

2014-03-27 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Primăria Sectorului 3 reamenajează bulevardul Unirii din Bucureşti. O parte din spaţiul verde a fost sacrificat

"Acolo lucrurile s-au petrecut aşa: arhitectul şef al sectorului şi domnul primar al sectorului 3 (n.r. Robert Negoiţă) m-au rugat să le dau voie să ridice trotuarele şi să facă pantă de pământ, pentru pomii de pe margine, de pe aliniament. Am spus, da, dacă vor să facă asta şi am mers personal să mă uit pentru că strada este în administrarea noastră. După aceea, spre surprinderea noastră am constatat că toate lucrările executate acolo nu au nici un fel de aprobare, nici din partea sectorului. În condiţiile acestea au primit amenda, o dată de 50 milioane lei vechi, după aceea de 100 milioane lei vechi pentru pomii care au fost tăiaţi şi după aceea ultima amenda este de 500 de milioane lei vechi", a declarat primarul general Sorin Oprescu la ultima şedinţă de Consiliu General.

citeste tot articolul

2014-03-26 | Adevărul | Cristina Răduţă
Începe marea anvelopare în sectorul 1 al Capitalei. Peste 190 de blocuri vor fi reabilitate termic anul acesta

„Doresc să-i asigur pe cetăţenii sectorului 1 că, până la finalizarea anvelopării tuturor blocurilor din această zonă administrativă, programul de reabilitare termică va continua în aceleaşi condiţii ca şi până acum – gratuit. Am decis ca în anul 2014 să accelerăm reabilitarea blocurilor pentru ca toţi locuitorii să se bucure în cel mai scurt timp de beneficiile termoizolării“, a declarat primarul Andrei Chiliman.

citeste tot articolul

2014-03-26 | Tribuna | N. I. DOBRA
"Fă ce zice, nu ce face popa!"

Am scris de multe ori că Mitropolia Ardealului - între alte nepăsări - nu se îngrijeşte de Palatul şi de parcul din jurul acestuia, monumente isto­rice, situate nu departe de centrul istoric al Sibiului. Nu ni s-a răspuns niciodată, să ştie si­bienii ce are în proiect IPS Laurenţiu. În această primă­vară, "răspunsul" a venit: s-au trasat viitoarele săpături în parc (!) pentru ridicarea unui edificiu impunător, o clădire - vorba baladei Meşterului Manole - "mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă", bote­zată "Casă Arhierească", cu "piscină arhierească" şi, probabil, cu restaurant în care să se bea "vin arhieresc".

citeste tot articolul

2014-03-25 | wall-street.ro | 
Visăm frumos? 2.300 km de autostradă până în 2020

Potrivit directorului de programe al FRF, Dumitru Mihalache, citat de ziare.com, una dintre promisiunile din dosarul de candidatură către UEFA este că România va avea 2.300 de kilometri de autostradă pâna în 2020, scrie Mediafax. "Este o promisiune corectă şi este in conformitate cu Programul «Romania 100», de autostrazi, pe care l-a prezentat premierul. Am mai spus-o, o mai spun inca o data, avem bani pentru acest program. [...] ", a declarat marti Sova, raspunzand unei intrebari pe acest subiect.

citeste tot articolul

2014-03-24 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Primaria sectorului 3 tunde arborii de pe bd. Unirii. "Au rămas niște stâlpi de telegraf"

Primaria sectorului 3 a început luni toaletarea arborilor de pe bulevardul Unirii din Capitală. Dan Trifu, vicepreședintele asociației Ecocivica, spune că arborii au fost măcelariți, rămânand ca niște "stâlpi de telegraf" pe care se pot agăța cablurile. Reprezentanții Primăriei Capitalei au declarat pentru HotNews.ro că Primaria sector 3 are aviz de toaletare, iar inspecția va verifica dacă acesta este respectat și arborii au fost toaletați corect.

citeste tot articolul

2014-03-24 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Modernizarea Căii Victoriei se va finaliza integral anul acesta. Lărgirea străzii Fabrica de Glucoza s-a transformat dintr-o problemă cronică în una acută. Directorul direcției de Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a discutat online cu cititorii

Cand vor incepe lucrarile de largire a strazii Fabrica de Glucoza si cat vor costa exproprierile? Cand vor putea circula bucurestenii pe pasajul de la Mihai Bravu, peste Dambovita? De ce avem nevoie de un pasaj subteran de 18 milioane de euro la Piata Presei Libere? Cum va arata Soseaua Pantelimon dupa modernizare? Cand vor incepe lucrarile la penetratia Timisoara, pasajul subteran de la Piata Sudului, pasajul de sub Palatul Parlamentului si supralargirea strazii Brasov pana la intersectia cu Sos Alexandriei plus pasajul de la intersectia str. Brasov cu bd. Ghencea? Ce se intampla cu drumul expres spre autostrada Bucuresti-Pitesti? Directorul directiei de Infrastructura din Primaria Capitalei, Madalin Dumitru, a discutat online cu cititorii.

citeste tot articolul

2014-03-24 | EuroUrbanism | Șerban Țigănaș
Urbanism arhitectural sau arhitectură urbanistică. Argumente pentru o reformă a planificării spațiale în România

[...] Mai degrabă e vorba de o abdicare totală în fața unei complexități care nu poate fi abordată decât extrem de inteligent și consecvent până la a deveni cultură și normă. Care sunt totuși condițiile de care avem nevoie pentru a ne bucura de un mediu construit de calitate? Atenție, pe măsură ce trece timpul și cultura instalată produce efecte, va fi tot mai greu și mai costisitor să contribuim la o schimbare profundă. Condițiile sunt: voința politică, un sistem inteligent, aplicarea lui consecventă și formarea conștientă, stimulată, a unei noi culturi a construirii. Spațiul public este fundamental pentru aceasta. Aici se manifestă și se reglează toate interesele și comportamentul în spațiul public definește o societate. [...]

citeste tot articolul

2014-03-22 | Digi24 | 
IAŞI. Primăria a fost amendată cu 60.000 lei pentru tăierea teilor

Primăria plăteşte pentru decizia de tăiere a teilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Instituţia a fost amendată cu 60 de mii de lei de Garda de Mediu din cauza defrişărilor făcute în centul oraşului, în urmă cu o lună. 70 de tei au fost puşi la pământ de muncitorii Primăriei iesene şi au fost înlocuiţi cu salcâmi japonezi.

citeste tot articolul

2014-03-21 | Mediafax | Roxana Alexe
Restaurarea Arcului de Triumf a început. Cum va arăta monumentul la finalizarea lucrărilor

Lucrările de consolidare, restaurare şi conservare la Arcul de Triumf au fost realizate în proporţie de aproximativ 10 la sută, termenul de finalizare a proiectului fiind martie 2015, a declarat, vineri, directorul de Investiţii al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Bogdan Hreapcă. Consolidarea şi restaurarea monumentului Arcul de Triumf este făcută cu fonduri obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 şi are o valoare de 30.461.626, 92 de lei din care 19.534.718,59 de lei sunt fonduri nerambursabile. Din bugetul de stat au fost alocaţi alţi 8.475.402,65 de lei, iar 2.451.505,69 de lei reprezintă cofinanţarea Primăriei Capitalei.

citeste tot articolul

2014-03-21 | Mediafax | Adrian Ţone
Mircea Sandu: Arena Naţională nu are nicio restricţie de a organiza competiţii la nivel european

"Nu e nicio problemă cu Arena Naţională. Acest stadion nu are nicio restricţie de a organiza competiţii de nivel european. Nu trebuie mărită capacitatea, pentru că se organizează meciuri la acest nivel inclusiv pe stadioane de 30.000 de locuri. Pe de altă parte, construidu-se în Parcul Sportiv Naţional o sală de 12.000 de locuri, patinoar, o academie de tenis, automat în proiectele respective sunt prevăzute şi locuri de parcare. Aceste parcări se vor construi, deci nu trebuie făcut nimic în plus la parcările existente", a spus Sandu.

citeste tot articolul

2014-03-20 | Alianța pentru o Românie Curată | Roxana Wring
Politica și patrimoniu: Palatul Știrbei

"Soluția amiabilă" s-a dovedit a fi capitularea Ministerului Culturii în fața pretenției investitorului de a i se permite construirea unui proiect gigantic care ‘înghite’ monumentul, în schimbul promisiunii de restaurare a părții din monumentul istoric neafectată de proiect.

citeste tot articolul

2014-03-19 | B365 | Amalia Bălăbăneanu
Sediul vechi al Primăriei Capitalei va rezista la cutremure de 9-9,2 grade pe Richter

Metoda izolării antiseismice a bazei clădirii, care constă în decuplarea structurii de vibraţiile terenului şi introducerea izolatorilor seismici, a fost folosită pentru consolidarea sediului vechi al Primăriei Capitalei, conferindu-i acesteia o rezistenţă la cutremure "de 9 - 9,2 grade, când se produc modificări de relief", potrivit edilului-şef. Primarul general a mai precizat că această consolidare prevede tăierea bazei clădirii Primăriei Capitalei şi amplasarea ei pe 260 de izolatori seismici şi folosirea a 36 de amortizoare seismice. De asemenea, această metodă de consolidare, deşi mai costisitoare, scurtează timpul prevăzut pentru lucrările de consolidare, în acest caz fiind redus timpul de consolidare cu aproximativ un an. Următorul obiectiv din Bucureşti ce va fi consolidat prin intermediul acestei metode este Arcul de Triumf, primarul general precizând că şi-ar dori să extindă folosirea acestei metode şi la alte monumente istorice din Bucureşti.

citeste tot articolul

2014-03-19 | Dilema Veche | Andrei Pippidi
Lăsaţi-ne în pace!

[...] De vreo doi ani se aude la noi de o lege „privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor“. Că se cheamă aşa sau altfel, se caută a fi impusă izolarea termică, aşadar, îmbrăcarea clădirilor într-o cămaşă de polistiren expandat (dna Ceauşescu, ţineţi minte?) care să închidă ermetic spaţiul dinăuntru, aşa ca să ţină cald. Cămăşuirea se mai făcuse şi înainte cîteodată, cu beton, pentru a consolida după cutremur, ca o soluţie ieftină, inginerească. [...]

citeste tot articolul

2014-03-18 | wall-street.ro | Cristina Mihai
“Delta” Bucureștiului, o vale a plângerii: cum evoluează lucrurile la Lacul Văcărești

Lacul Văcărești a devenit un subiect fierbinte în ultimii ani, după ce în zona s-a descoperit “delta” Bucureștiului și au început demersurile pentru a se institui arealului regimul de arie naturală protejată - Parcul Natural Văcărești. Proiectul a primit avizul Academiei Române, însă potrivit reprezentantilor asociației Salvați Dunarea și Delta, pentru a se institui regimul de arie naturală protejată la Lacul Văcărești este nevoie de un aviz al Primăriei Capitalei și apoi de o decizie a Ministerului Mediului în acest sens.

citeste tot articolul

2014-03-18 | Ziare.com | Cristian Soitu
National Arena trebuie modificată radical - Iată descoperirile făcute de UEFA

Inaugurată în septembrie 2011, Arena Naţională are mai multe probleme în diverse sectoare, conform unui raport UEFA. Stadionul de 234 de milioane de euro trebuie modificat urgent, pentru că altfel România riscă să piardă organizarea Campionatului European de fotbal din 2020.

citeste tot articolul

2014-03-16 | Turnul Sfatului | Traian Deleanu
Independența a devenit monument istoric

Pe 27 ianuarie anul acesta, ministrul Culturii – Gigel Sorinel Știrbu, în acea vreme – semna ordinul nr. 2031 privind ”clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică B, a «Primei fabrici ardelene de maşini agricole şi turnătorie de fer Andreas Rieger» din municipiul Sibiu, Str. Ocnei nr. 33, judeţul Sibiu”. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută, devenind astfel lege.

citeste tot articolul

2014-03-14 | B365 | Nicoleta Vieru
Ansamblu rezidențial peste copia în miniatură a grădinilor Versailles, la un pas de aprobare în CGMB

Un ansamblu de clădiri cu trei etaje ar putea fi construit pe Șos. Kiseleff, unde se află în prezent o copie în miniatură a grădinilor din Versailles. Terenul pe care vor fi construite noile blocuri de locuințe figurează în reglementările urbanistice ca spațiu verde. Proiectul de hotărâre privind aprobarea acestui proiect va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București.

citeste tot articolul

2014-03-14 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Bloc de patru etaje pe un spaţiu verde din Piaţa Charles de Gaulle - proiect

În Piaţa Charles de Gaulle, pe un spaţiu verde, ar putea aparea un bloc de patru etaje, potrivit unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) ce urmează să fie supus aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost deja avizat de Primăria Capitalei şi de Ministerul Mediului. Terenul, în suprafaţă de circa 2000 mp, este chiar la intersecţia cu bd. Primăverii, iar la câţiva metri distanţă se află Imobilul Bazaltin, construit în 1935 după planurile celebrului arhitect Marcel Iancu.

citeste tot articolul

2014-03-14 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Proiectul imobiliar care propune construirea unor blocuri de 3 etaje pe Şoseaua Kiseleff, pe un spaţiu verde unde se află o copie în miniatură a grădinilor din Versailles, la un pas de aprobare

Proiectul imobiliar care prevede construirea unor blocuri cu trei etaje pe Şoseaua Kiseleff la nr. 45-45A, unde se afla în prezent o copie în miniatură a grădinilor din Versailles, este la un pas de aprobare, acesta urmând să fie supus la vot în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Terenul pe care ar urma să se ridice aceste imobile figurează în documentaţiile de urbanism ca spatiu verde. Reamintim că acest proiect a fost urmărit de numeroase controverse deoarece proprietara parcelei, avocata Lucia Cherecheş, a obligat în instanţă Primăria sectorului 1 să dea autoriozaţie de demolare pentru cele două clădiri care se află pe teren şi care au fost construite în interbelic. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a reusit, în 2012, să obţină anularea acestei autorizaţii, iar acum clădirile vor fi păstrate.

citeste tot articolul

2014-03-14 | Adevărul | Cristina Răduţă
Negocieri pe banii bucureştenilor în cazul terenului din Cartierul Francez primit de Constanda la schimb pentru Parcul Bordei din Capitală

„Ne-am întâlnit şi Constanda a făcut câteva propuneri Primăriei Capitalei cu privire la ce aşteptări are, ţinând cont de faptul că afaceristul are o decizie definitivă şi executorie, dar nu şi irevocabilă. Problema este că sentinţa este suspendată până în luna iunie, iar atunci ar putea să fie blocate din nou conturile primăriei“, susţine Silviu Văduva, consilier general PDL.

citeste tot articolul

2014-03-13 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Primăria Capitalei începe să astupe gopile apărute în timpul iernii pe marile bulevarde. Instituţia a plătit, în ultimii 3 ani, 100 milioane lei pentru această activitate. Vezi la cine au ajuns banii

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat joi că în perioada următoare vor începe lucrările de acoperire a gropilor apărute pe marile bulevarde din Capitală în perioada iernii. Reamintim că Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a platit în ultimii 3 ani pentru intreţinerea bulevardelor principale din Bucureşti circa 480 milioane de lei, peste 100 milioane de euro, potrit informaţiilor furnizate de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. Cele 100 milioane de euro au ajuns în buzunarul firmelor Tehnologica Radion, Delta ACM, Euroconstruct, Straco Grup, Strabag si Procons. Deşi se cheltuiesc foarte mulţi banii, nu se poate spune ca străzile din Bucureşti arată impecabil, mai ales după sezonul rece, marile bulevarde fiind pline de gropi.

citeste tot articolul

2014-03-13 | NewScientist | Aviva Rutkin
Watch as the world's first 3D-printed house goes up

ALONGSIDE a canal in Amsterdam, architects are attempting to 3D-print an entire house. If they are successful, it would be the world's first ever 3D-printed building. Local firm DUS Architects began work on the house earlier this year, and now curious passers-by can purchase a ticket for €2.50 to watch construction and help fund it.

citeste tot articolul

2014-03-13 | Buletin Informativ Filiala Judeţeana Sibiu a UAR | Mircea Ţibuleac
Uzina Independenţa Sibiu -fondată 1868-AGONIE, ABANDON, RECONVERSIE. A doua parte: "Cine ar putea fi cei doi mari câştigători?"

[...] De la podul de piatră construit în 1864 peste Cibin a cărui structură şi formă nu a fost modificată de 150 de ani se poate deschide o circulaţie directă la celălat pod, monument istoric, podul Minciunilor. Această legătură directă pietonală cu acces auto limitat ar putea deveni fără exagerare o arteră comercială şi cu obiective culturale care ar concura în scurtă vreme actuala pietonală Nicolae Bălcescu. [...]

citeste tot articolul

2014-03-13 | Mediafax | Roxana Alexe
Oprescu: Hanul Gabroveni a fost reconstruit foarte aproape de original. Partea veche va fi gata în 30 aprilie

În restaurare sunt folosite tehnici tradiţionale de construcţie, îmbinate cu modalităţi de consolidare ultramoderne. Finisajele şi materialele folosite sunt alese astfel încât să se înscrie în stilul epocii, cu tencuieli mortar var-nisip colorate în masă, cu cărămidă aparentă, cu învelitori de titan-zinc, tâmplării de lemn, socluri de piatră naturala şi pavaje din piatră cubică.

citeste tot articolul

2014-03-13 | Publika Tv | 
Mai multe monumente istorice sunt pocite de reparaţii. Oamenii acuză autorităţile de indiferenţă

Lucrările de reparaţii la bisericile cu statut de monumente istorice sunt efectuate cu grave încălcări, constată specialiştii. Este şi cazul clopotniţei Mănăstirii Japca din raionul Floreşti. Clericii explică situaţia prin faptul că statul nu acordă bani pentru restaurare şi, în această situaţie, sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu. [...] "Intenţia, de fiecare dată este una bună, pozitivă dar de fapt mai mult prejudiciază prin lucrările pe care le execută. Se aplică astfel de materiale care sunt inadecvate pentru un monument de arhitectură cu statut protejat", a spus directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

citeste tot articolul

2014-03-13 | Dilema Veche | Ovidiu Nahoi
„Bucureştiul bogat“ – sau ce nu ne spune statistica

[...] Aceasta înseamnă că, în realitate, cei mai mulţi dintre cetăţenii români resimt prea puţin sau deloc efectele aderării la Uniunea Europeană. Chiar dacă, privind peste statistici, România nu s-a mişcat chiar rău – să nu uităm că am traversat şi o perioadă de criză. [...] Dacă nu ar fi Bucureştiul, care să tragă puternic media în sus, România ar fi, pe ansamblu, mai săracă decît Bulgaria. Chiar cu mult mai săracă – ar atinge de-abia 42% din media UE, faţă de 47% cît înregistrează Bulgaria.

citeste tot articolul

2014-03-12 | B365 | Nicoleta Vieru
Exclusiv: Interviu cu S. Oprescu: Ce planuri are primarul, de la aut. suspendată, la prezidențiale

Primarul general, Sorin Oprescu, vorbeşte într-un interviu acordat în exclusivitate B365.ro despre proiectele Capitalei. Edilul-șef nu renunță la autostrada suspendată, dar propune intrarea ei pe sub pământ și construirea unui tunel de 7 kilometri pe sub parcul Herăstrău. Primarul Oprescu vrea să modifice și proiectul intrării autostrăzii A3 în București. Astfel, Șoseaua Fabrica de Glucoză nu va mai fi lărgită la două benzi pe sens la nivelul solului, ci se va construi pe deasupra ei un pasaj suprateran. Primarul general are planuri mari și în ceea ce privește construirea de noi parcări. În acest an ar urma să înceapă lucrările la două astfel de parcări, ambele în zona ultracentrală a Capitalei. De asemenea, "dacă va fi nevoie", ia în calcul și o candidatură la președinția României.

citeste tot articolul

2014-03-12 | wall-street.ro | Alina Stan
Heineken a vândut fosta fabrică de bere Grivița. PUZ-ul terenului prevede construcția unor clădiri de birouri

Heineken Romania a vandut terenul fostei fabrici de bere Grivita de pe Soseaua Orhideelor, din zona Pasajului Basarab.

citeste tot articolul

2014-03-11 | wall-street.ro | Cristina Mihai
Casa unui bancher de la 1900, restaurată cu peste 1,5 mil. euro

Cladirea de pe strada Sfintilor, nr.7, a fost ridicată în 1881, fiind proiectată de arhitectul Alexandru Săvulescu. Recent, imobilul impresionant, considerat a fi unul dintre primele construite în stil eclectic în București, a trecut printr-un proces de restaurare si consolidare, care a necesitat o investiție de peste 1,5 mil. euro.

citeste tot articolul

2014-03-11 | Asociaţia pentru Arheologie Industrială - România | 
ORADEA - S.O.S. Moara Emilia !!!!

„Ceea ce vedem că se întîmplă astăzi la Oradea este consecinţa directă a acţiunilor predecesorului dumneavoastră care, prin măsuri repudiate de corpul specialiştilor din domeniul monumentelor istorice, a deprofesionalizat comisiile de specialitate (nici un membru al CZMI nr. 6 Oradea - Arad - Satu Mare nu este atestat ca specialist sau expert de către MC) şi le-a aservit unor interese private locale. În plus, acesta este un efect ‚avant la lettre' al măsurilor de ‚descentralizare' în domeniul culturii, căci puteţi constata relaţia directă între interesele şi forţa presiunilor mediului politic local şi totala incapacitate de a proteja ceea ce este de protejat din punct de vedere al patrimoniului naţional."

citeste tot articolul

2014-03-10 | B365 | Nicoleta Vieru
Primăria Capitalei cere ajutor pentru gestionarea datoriilor de peste 400 milioane euro

Pentru gestionarea împrumuturilor deja efectuate, dar și a celor preconizate a fi contractate în viitor, Primăria Capitalei vrea să apeleze la o firmă privată. Pentru "servicii de analiză economică și asistență în monitorizarea/gestionarea financiară pentru proiectele curente și viitoare ale Municipiului București", Primăria vrea să plătească între 1,3 milioane lei (291.000 euro) și 3,1 milioane lei (700.000 euro).

citeste tot articolul

2014-03-10 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Cum a ajuns Muzeul Naţional de Istorie a României într-o stare critică după investiţii de 53 de milioane de lei. Clădirea de 124 de ani are nevoie urgentă de consolidare şi de un sistem anti-incendiu

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei este într-o stare critică, iar colecţiile de artă au stat circa 5 ani în condiţii improprii, deşi s-au plătit pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii peste 50 milioane de lei între 2002 şi 2006, potrivit unui răspuns furnizat de Ministerul Culturii la solicitarea HotNews.ro. În 2006, lucrările au fost sistate din lipsa de fonduri, iar acum clădirea se află în stare mai precară decât în 2002, când a început consolidarea, iar o mare parte dintre spaţiile expoziţionale sunt închise, potrivit Ministerului Culturii. Clădirea a fost construită între 1894-1900 şi a fost serios afectată de cutremurele din 1940 şi 1977.

citeste tot articolul

2014-03-05 | Adevărul | Cristina Răduţă
Cât de darnică este Primăria Capitalei. Lista proiectelor pe care Oprescu cheltuie 61 de milioane de lei din bani publici

Prin bugetul pe 2014 votat de consilierii generali ai Municipiului Bucureşti, pe 27 februarie, Primăria Capitalei a alocat, pentru servicii sociale, peste 61 de milioane de lei. Bugetul de anul acesta este mai mare cu 8 milioane de lei decât cel de anul trecut.

citeste tot articolul

2014-03-05 | Mediafax | Andreea Unturica, Cosmin Vaideanu
Mazăre: Cazinoul nu va mai fi reabilitat cu fonduri UE, facem studiu să vedem ce va funcţiona acolo

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că nu va mai fi reabilitat Cazinoul cu fonduri europene în exerciţiul financiar 2007-2014, urmând să fie realizat un studiu care să stabilească ce trebuie să funcţioneze în această clădire şi cum va fi realizată o asociere cu "un privat".

citeste tot articolul

2014-03-04 | HotNews | Catiuşa Ivanov
Reabilitarea termică a clădirilor monument și din zonele protejate s-ar putea face fără autorizație de construire - Proiect legislativ

Reabilitarea termica a cladirilor aflate in zonele protejate si din zona de protectie a cladirilor monument istoric s-ar putea face fara autorizatie de construire, potrivit unui proiect initiat de un grup de parlamentari PNL si PSD. In plus, chiar cladirile monument istoric ar putea fi reabilitate termic fara autorizatie, potrivit documentului. Proiectul legislativ a fost respins de Senat la sfarsitul anului trecut, insa el va fi rediscutat in aceasta saptamana de Comisia de Administratie de pe langa Camera Deputatilor. Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Tiganas, spune ca aceasta lege, daca va fi adoptata, va duce la distrugerea cladirilor de patrimoniu.

citeste tot articolul

2014-03-03 | Timis ONLINE | A.S.
Vreți bani de la primărie pentru refacerea clădirilor istorice? Din 12 martie se depun dosarele

Primăria Timişoara anunţă lansarea programului de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri istorice, pentru care s-a alocat în acest an suma de 4,5 milioane de lei, aproximativ 1 milion de euro. Vor fi acordați bani de la bugetul local pentru reabilitarea unor imobile proprietate privată – 20% fonduri nerambursabile și 80% credit, finanțare rambursabilă în 10 ani. De săptămâna viitoare, din 12 martie, pot fi depuse deja dosarele la primărie.

citeste tot articolul

2014-03-02 | Agerpres | 
Comunicat de presă - Asociația pentru Mobilitate Metropolitană - Club Metropolitan

Licitația pentru transportul metropolitan București limitează concurență și contribuie la exluziunea socială a unor locuitori din zona Bucuresti-Ilfov.

citeste tot articolul

2014-03-01 | totb.ro | Vladimir Agrigoroaei
Monumentul-manea. Despre moartea recentă a cetăţii de la Mălăieşti

Multă vreme am trăit cu iluzia că monumentele noastre sunt mai reuşite decât ale bulgarilor. Ai noştri nu le-au porcăit, îmi spuneam singur. La bulgari, monumentul istoric e aidoma dinţilor falşi: atât de mult l-au reconstruit încât, oricât te-ai uita la el, tot nu nimereşti partea de patrimoniu. Numai că trecerea anilor a făcut ca modelele sud-dunărene să fie din ce în ce mai vizibile.

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12