Revista presei octombrie 2015

de Florin Bălteanu

2015-10-31 | Digi24 | 
EXCLUSIV. Mărturie șocantă a firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv

O mărturie şocantă ar putea deveni extrem de importantă pentru anchetă, făcută în exclusivitate pentru Digi24 de reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv. Acesta spune că patronii AU REFUZAT să cumpere material ignifug pentru că era prea scump. Mai mult, în urmă cu o lună şi jumătate, reprezentanţii clubului au spălat buretele de pe tavan, cel mai probabil cu substanţe inflamabile.

citeste tot articolul

2015-10-31 | Agerpres | 
Primăria sectorului 4: Clubul Colectiv a fost controlat tematic cu nouă zile înaintea tragediei de vineri seara

Primăria sectorului 4 a precizat, sâmbătă dimineața, că inspectorii din cadrul Direcției Inspecție și Control - Serviciul Inspecție Comercială au efectuat, pe 21 octombrie 2015, un control tematic la clubul Colectiv, unde au constatat că societatea deține, în termen de valabilitate, Acordul de Funcționare, Autorizația de Funcționare și Contractul de locațiune, aplicând însă o amendă pentru că "societatea desfășura activitate de alimentație publică cu personal necalificat în domeniul alimentar".

citeste tot articolul

2015-10-31 | Biziday | Ina Gabriela Funețan
Cum arată un astfel de club pe hârtie și cum e în realitate…

Ca proiectant în România, știu cât de stufoasă este legislația anti-incendiu și cât de dificilă e avizarea unui proiect la autoritățile de profil. Când vine vorba de proiecte, autoritățile sunt cu adevărat serioase și își fac datoria de a verifica cel mai mic detaliu al clădirii ce urmează a se ridica/ amenaja. Până ce clădirea nu e impecabilă “pe hârtie” din punct de vedere al protecției la foc, proiectul nu trece de avizul ISU. În realitate, lucrurile nu stau niciodată “pe teren” ca “pe hârtie”. O dată ce calvarul avizării ISU a fost parcurs și proiectul prevede absolut tot ce trebuie pentru ca nimeni să nu moară ars sau sufocat în clădiri publice, toată lumea își ia mâna de pe investiția respectivă, iar patronul decide cu de la el putere că toate obligațiile din proiect sunt niște mofturi birocratice.

citeste tot articolul

2015-10-31 | Avocatnet.ro | Alin Popescu
Moartea nu ia şpagă

[...] Într-un fel, lucrurile se leagă. Se construiesc ansambluri rezidenţiale fără a se respecta minime reguli de siguranţă în construcţii. Se autorizează pentru tot felul de activităţi companii care nu respectă nici pe departe regulile impuse de legile pe care le avem. Se dă şpagă, se primeşte şpagă şi toate merg de la sine pe o singura argumentaţie clară: oricum nu se poate întâmpla nimic. [...]Dacă am avea curajul să ne privim cu adevărat în ochi, în astfel de momente, poate ar fi bine să luam la puricat toate noile clădiri construite în marile oraşe în ultimii 20 de ani. Să vedem dacă ele au sau nu potenţialul de a fi incluse pe lista clădirilor cu risc seismic. Să vedem dacă locatarii lor stau în nişte capcane ale morţii plătite cu bani grei. [...]

citeste tot articolul

2015-10-31 | HotNews | Catiușa Ivanov
Nicusor Dan: Incendiul izbucnit în clubul Colectiv arată deficiențele majore ale sistemului de control în construcții

"Moartea a zeci de oameni confirma din pacate iresponsabilitatea sistemului de control in constructii. Fisurarea autostrazii Orastie - Sibiu recent construite, prabusirea tavanului mall-ului din Targu Mures, incendiul din complexul Confort City sunt alte manifestari ale aceluiasi fenomen. In cazul de fata responsabilitatea revine Primariei Sector 4, in timp ce pentru contextul general creat, responsabilitatea revine Ministerului Dezvoltarii", a declarat Nicusor Dan.

citeste tot articolul

2015-10-31 | Digi24 | 
Precizările primăriei sectorului 4 cu privire la autorizația de funcționare a clubului Colectiv

„Față de tragedia produsă în noaptea de vineri, 30 octombrie a.c., în incinta Clubului Colectiv, soldată cu 27 de victime și aproximativ 170 de răniți, în raza de competență care îi revine, conform Legii, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări: Respectivul agent economic își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere, conform căreia, erau întrunite condițiile de funcționare, specifice pentru fiecare autoritate publică. Declarația pe propria răspundere a fost cuprinsă în certificatul constatator pentru punctul de lucru, document eliberat la data de 7.10.2014 de către Registrul Comerțului.[...]"

citeste tot articolul

2015-10-31 | andreisamoil.ro | Andrei Samoil
Uneori, normele se răzbună

O spun din nou: habar nu am de clubul despre care sigur va vui presa mult timp de acum în colo și nici nu îmi voi da cu părerea despre acest accident, dar știu alte clădiri, localuri, baruri, cluburi care nici nu se apropie de a respecta normele si care functionează, aduc profit și în care mi-e reală frică să intru. Până nu se va schimba mentalitatea cu care ne raportăm la legi și norme, va trebui să înfruntăm riscuri serioase.

citeste tot articolul

2015-10-31 | România Curată | Mihai Goțiu
De ce ne mor tinerii în Colectiv

Tragedia de la Colectiv e despre un patron prea veros care nu a investit în siguranța clienților, e despre niște funcționari care s-au făcut că nu văd asta, despre un sistem falimentar care de jos în sus și de sus în jos e putred, și, mai ales, despre un sistem criminal, incapabil în ultimă instanță să asigure siguranța unor tineri care au ieșit seara într-un club (iar a ieși seara într-un club nu e vreo vină, cum am văzut că au apărut deja comentarii halucinante în online). Dar dincolo de toate acestea, tragedia de la Colectiv e și despre o societate, despre câteva milioane de cetățeni care asistă, se complac, înjură printre dinți eventual ori cel mult pe Facebook și continuă să se iluzioneze că schimbarea s-ar putea produce de la sine. Nu, nicio schimbare fundamentală nu vine de la sine la fel cum moartea tinerilor din Colectiv nu a venit de la sine oricâte tentative de a-l interpreta și trata ca pe un caz izolat se vor face. Tragediile se produc de la sine doar atunci când e vorba de catastrofe naturale cu totul imprevizibile. Chiar și atunci, efectele lor distructive pot fi atenuate dacă sunt luate măsuri din timp.

citeste tot articolul

2015-10-31 | profit.ro | Oana Osman
Lista localurilor, băncilor și magazinelor din clădiri pericol public din centrul Bucureștiului care riscă închiderea

Club A, Club Fire, City Grill Lipscani, Fratelli Espresso Bar, Teatrul Nottara, cinematografele Patria, Studio și Cinema Pro, agenții ale Băncii Transilvania, Raiffeisen, Bancpost, farmacii Sensiblu sunt doar câteva dintre unitățile comerciale aflate în imobile cu risc seismic ridicat care vor fi scoase din spațiile actuale, potrivit unei legi adoptate deja de parlamentari și trimisă la promulgare.

citeste tot articolul

2015-10-29 | B365 | Nicoleta Vieru
Bugetul Capitalei rămâne fără 240 de milioane lei, din care 33 de la Transporturi

Bugetul va fi rectificat însă în această lună, în minus, cu suma de 240 milioane lei, potrivit proiectului aprobat azi de CGMB.
Bugetul la Protecția Mediului s-a redus 107 milioane lei, în timp ce de la Transporturi s-au luat 33 milioane lei. La capitolul dezvoltare bugetul s-a redus cu 62 milioane lei, în timp ce de la Cultură, Recreere și Religie s-au luat 43,2 milioane lei
S-au luat bani și de la instituțiile subordonate municipalității. Astfel, de la Administratia Străzilor se taie 18 milioane lei, iar de la Administrația Cimitirelor - 26 milioane lei. Și de la Administrația Grădina Zoologică se taie 7,3 milioane lei. Bani in plus vor primi Administratia Lacuri Parcuri si Agrement - 11,8 milioane lei si Clubul Sportiv Municipal - 14,5 milioane lei. Subventia la RADET va fi suplimentata cu 50 milioane lei, iar pentru majorarea salariilor functionarilor din primarie se aloca circa 4 milioane lei.

citeste tot articolul

2015-10-29 | B365 | Nicoleta Vieru
Lucrările la Arcul de Triumf stagnează. Se vor pierde bani europeni

Primarul general interimar al Capitalei, Dan Ștefănel Marin, a declarat, joi, că există riscul pierderii banilor europeni pentru renovarea și consolidarea Arcului de Triumf. Lucrările stagnează în acest moment, deși trebuiau finalizate încă din martie.

citeste tot articolul

2015-10-27 | Digi24 | Adela Mohanu
SIBIU. Protestul restauratorilor

Mai mulți restauratori din Sibiu au protestat față de distrugerea acoperișurilor vechi de pe bisericile fortificate. Specialiștii atrag atenția că țiglele tradiționale fac parte din istoria și din peisajul tipic transilvănean. Restauratorii au recuperat mai multe țigle vechi de peste 100 de ani, care au fost sparte de muncitorii care au făcut lucrări, de-a lungul timpului.

citeste tot articolul

2015-10-26 | romaniapozitiva.ro | Florin Ghinda
World Monuments Fund nominalizează Bucureștiul pe lista internațională a siturilor istorice amenințate de distrugere

Pe 15 octombrie, World Monuments Fund a făcut public 2016 Watch, lista celor 50 obiective istorice cele mai amenințate la nivel mondial. Înființată în 1965, World Monuments Fund este cea mai prestigioasă organizație internațională dedicată protejării patrimoniului arhitectural și a peisajelor culturale.

citeste tot articolul

2015-10-26 | diez | 
(video) „Dialoguri Urbane” – proiectul care discută problemele orașului Chișinău

Miercuri, 25 noiembrie, societatea civilă și consilierii municipali au discutat despre rolul și importanța consultărilor publice în dezvoltarea eficientă a orașului, în cadrul primului eveniment de discuții publice organizat de Platforma Urbană. Subiectul propus a fost: Consultările publice ca instrument de dezvoltare eficientă a orașului. La eveniment au participat: Vitalie Sprînceană, activist civic, Ilian Cașu, consilier municipal PN, Alexandr Odințov, consilier municipal PSRM, Veaceslav Bulat, consilier municipal PPEM, Vitalie Zama, jurist, Irina Ghelbur, activist civic.

citeste tot articolul

2015-10-25 | HotNews | Catiușa Ivanov
Bucurestiul are un nou primar general interimar - Razvan Sava (PNL)

Razvan Sava, candidatul propus de PNL, a fost ales miercuri de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in functia de primar general interimar. Din 45 consilieri prezenti, 34 au votat pentru si 11 impotriva. Mai intai, Sava a fost ales in functia de viceprimar, dupa care a fost propus pentru a asigura interimatul. Acesta nu a avut un contracandidat in "competitia" pentru ocuparea functiei de primar general interimar deoarece Dan Darabont (PSD), celalalt viceprimar in functie, nu a fost propus si nici nu a dorit acest post. Potrivit unor surse HotNews, Sava a fost sustinut de Teodor Atanasiu.

citeste tot articolul

2015-10-25 | HotNews | Catiușa Ivanov
Cioloș către miniștri: Să faceți publice pe site-urile instituțiilor informațiile care nu sunt secrete, potrivit legii

"Și vă asigur că în perioada următoare, zilele, săptămânile următoare, o să facem publice și o să asigurăm o transparență din ce în ce mai mare pe mult mai multe lucruri, nu doar pentru buna informare a cetățenilor, ca să poată să ia decizii în consecință, dar și pentru că eu cred că oamenii au dreptul să știe unele lucruri. Administrația nu este o anexă a unei structuri politice sau instituționale. Administrația este un serviciu al cetățeanului și din perspectiva asta văd și reforma administrației publice", a arătat premierul.

citeste tot articolul

2015-10-23 | B365 | Nicoleta Vieru
EXCLUSIV: 100 kilometri de piste pentru biciclete în București, pe 61 de străzi. VEZI LISTA

Primăria Capitalei a finalizat lista străzilor pe care vor fi amenajate piste pentru biciclete. Conform proiectului vor fi create piste pentru bicicliști pe 55 de bulevarde și în 6 parcuri din Capitală, pe o distanță totală de 99,9 kilometri. În funcție de stradă și de particularitățile zonei, pistele vor fi create fie pe trotuar fie pe stradă, iar o parte dintre ele chiar pe spațiul verde. Proiectul municipalității a fost deja agreat și de Ministerul Mediului, cel care va finanța această investiție cu suma de 9,8 milioane euro.

citeste tot articolul

2015-10-23 | B365 | Nicoleta Vieru
În fiecare zi, mijloacele de transport ale RATB pierd peste 1.000 de curse

Regia Autonomă de Transport București are un program de transport public, însă acesta este rareori respectat. De exemplu, în luna august 2015, autobuzele, tramvaiele și troleibuzele RATB au pierdut 36.370 din cursele și semicursele trecute în programul de transport, numărul fiind în creștere față de luna precedentă. Practic, în fiecare zi, mijloacele de transport în comun ale RATB au pierdut peste 1.000 de curse. Reprezentanții RATB susțin că motivul pentru care se pierd atât de multe curse este starea tehnică precară a parcului auto, multe mijloace de transport fiind ținute în garaj și transformate în surse de piese de schimb.

citeste tot articolul

2015-10-22 | bucurestiivechisinoi.ro | Raiden
[REVOLTĂTOR] Teatrul Mic, mutilat de Primăria Capitalei

Teatrul Mic deține 2 clădiri pe str. Constantin Mille nr. 16, în București. Corpul pe unde se face accesul publicului, aproape de intersecția cu str. Brezoianu, a fost recent mutilat: fațada de epocă, frumos ornamentată, a fost izolată termic în cel mai nesimțit mod.

citeste tot articolul

2015-10-22 | Agerpres | Irinela Vișan
Șerban Țigănaș (OAR): În România, un spital al viitorului ar trebui orientat către pacient

În România, un spital al viitorului ar trebui orientat către pacient, astfel încât în momentul în care acesta pășește pragul clădirii să nu adauge și alte griji problemei de sănătate cu care se confruntă deja, a declarat președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, joi, în cadrul forumului internațional "Building Health", care urmărește promovarea calității spațiului medical.

citeste tot articolul

2015-10-22 | Știri de Sibiu | Irinela Vișan
INEDIT: Parte din Turnul Spart , DESCOPERITĂ de arheologi în timpul şantierului

Arheologii Muzeului National Brukenthal din Sibiu anunţă descoperiri extrem de valoroase în urma săpăturilor şi cercetărilor arheologice realizate pe DN7, în zona Turnului Spart. Un fragment de mari dimensiuni din Turnul Spart, monument istoric din secolul al-XIV-lea situat în apropiere de localitatea Boita, a fost gasit chiar la baza turnului. În acelasi perimetru s-au mai descoperit complexe arheologice aparţinând evului mediu târziu pentru care specialiştii recomanda conservarea “in situ”.
Săpăturile arheologice la Turnul Spart au început în vara acestui an, după ce mai multi arheologi au cerut blocarea lucrarilor CNADR de extindere a benzilor de circulatie de pe DN7, pentru protejarea Turnului Spart si derularea şantierului sub supraveghere arheologică.

citeste tot articolul

2015-10-22 | HotNews | Catiușa Ivanov
UN ONG din Bucuresti cere autoritatilor sa verifice daca santierele de pe strazile Capitalei respecta legislatia in domeniu

Ca urmare a acidentului in care un motociclist al politiei rutiere si-a pierdut viata, Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania a trimis, joi, o petitie prin care cere mai multor institutii din Bucuresti sa verifice daca santierele de pe arterele din Capitala (in principal ale furnizorilor de utilitati) prezinta siguranta pentru soferi si respecta legislatia de mediu.

citeste tot articolul

2015-10-22 | HotNews | Catiușa Ivanov
RADET are din nou conturile poprite 100%. Conducerea Regiei spune ca nu poate face reparatiile necesare pentru iarna

RADET Bucuresti a solicitat din nou, in 21 octombrie 2015, societatii Electrocentrale Bucuresti SA, diminuarea popririi de 100% pusa pe conturile regiei, intrucat banii de care a dispus RADET in ultima luna (octombrie) au asigurat doar plata drepturilor de personal si a combustibilului auto, se arata intr-un comunicat al RADET. Reprezentantii Regiei spun ca daca nu se ridica poprirea nu vor avea bani pentru a termina reparatiile necesare pregatirii sistemului de termoficare pentru iarna, existand riscul ca anumite zone din oras sa nu beneficieze de caldura. Regia a solicitat si Primariei Municipiului Bucuresti banii necesari realizarii investitiilor in sistemul de transport si distributie a energie termice, din cauza avariilor regia avand pierderi de circa 300 milioane lei doar in primele 9 luni ale anului.

citeste tot articolul

2015-10-19 | Reuters | Gwladys Fouche, Terje Solsvik
Oslo aims to make city center car-free within four years

Cars will be banned from central Oslo by 2019 to help reduce pollution, local politicians said on Monday, in what they said would be the first comprehensive and permanent ban for a European capital.

citeste tot articolul

2015-10-16 | B365 | 
Salvaţi Bucureştiul va contesta decizia de mediu pentru mall-ul din spatele Palatului Ştirbey

„Asa cum am declarat incă din luna august, cand Agentia pentru Protectia Mediului a amanat, la presiunea străzii, emiterea avizului de mediu, totul a fost o strategie de tergiversare. S-a așteptat un moment favorabil, cand agenda publică a fost alta, pentru a se emite pe sub masă aceast aviz. Dar aceste practici trebuie să inceteze. Vom merge mai departe cu actiunile noastre si vom apela la toate instrumentele juridice pentru a pune capăt tentativelor acestor oameni de a servi grupurile de interese in detrimentul orasului si al cetătenilor săi", a declarat Nicusor Dan, presedintele Grupului de initiativă al Uniunii Salvati Bucurestiul si al ASB.

citeste tot articolul

2015-10-15 | B365 | Nicoleta Vieru
RAPORT OFICIAL: Bucureștenii au fost expuși continuu la niveluri nocive de poluanți

Bucureștenii sunt otrăviți sistematic din cauza traficului rutier aglomerat din oraș. Comisia Europeană a cerut încă de acum un an autorităților din România să acționeze asupra poluării aerului și să își protejeze cetățenii împotriva acesteia, însă Primăria Capitalei nu a luat măsuri concrete în acest sens. În plus, majoritatea proiectelor derulate de municipalitate încurajează, în continuare, traficul rutier O altă problemă cu care bucureștenii se confruntă este poluarea fonică. Studiile au relevat că peste 100.000 de bucureșteni sunt expuși zilnic la nivele de zgomot care depășesc limita legală.

citeste tot articolul

2015-10-15 | Dilema Veche | Andrei Pleșu
„Ţara toată e un şantier"...

Dacă trebuie reparată, undeva, o conductă, operaţiunea nu e preluată de o firmă specializată, ci de trei. Una vine să spargă asfaltul şi să sape pînă dă de ţevăria defectă. Apoi pleacă şi lasă la faţa locului o mînă de „experţi“ instalatori, pregătiţi să intervină profesionist. Cînd îşi termină treaba, pleacă şi ei, urmînd să-şi facă apariţia o a treia echipă, cea programată să astupe groapa şi să reasfalteze. Nu se ştie exact nici cînd vin primii, nici cînd (sau dacă) vin ultimii, aşa că durata „procesului“ e imprevizibilă. O nesimţitoare lipsă de coordonare parazitează oraşul: trecătorii şi şoferii devin isterici, atelierele auto prosperă, fericite să repare pagubele unui carosabil plin de zgîlţîitoare surprize. Capitala e un şantier!

citeste tot articolul

2015-10-15 | Transilvania Reporter | Radu Hângănuț
Lista lui Minister cu orașele secrete ale culturii

În data de 11 octombrie agențiile de presă din toată lumea anunțau atacul asupra unei mașini în care se aflau membri ai ISIS, inclusiv liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. Cu o zi înainte, în data de 10, Ministerul Culturii din România a primit ultimele dosare de candidatură ale orașelor care vor să intre în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană-2021. La ora la care citiți acest text întreaga lume cunoaște numele și funcția celor care se aflau în mașină cu liderul ISIS și faptul că acesta nu a fost ucis, în timp ce Ministerul Culturii nu a reușit încă să „centralizeze” numele orașelor și să fie astfel în măsură să spună presei cine și-a depus candidatura pentru acest titlu.

citeste tot articolul

2015-10-15 | Transilvania Reporter | Claudia Romitan
La Capitala Culturală se candidează cu duzina

Multe se pot imputa primarilor de municipii din România, dar cu siguranţă nu şi abilitatea de a mirosi beneficiile potenţiale ale intrării de fonduri în urbe. Aşa se explică de ce nu mai puţin de 12 oraşe din România şi-au depus candidatura la titlul de „Capitală culturală europeană 2021”, edilii lor visând să le intre pe mână o sumă comparabilă cu cele 50 de milioane de euro investiţi de la bugetul de stat pentru reabilitarea Sibiului, capitală culturală în 2007.

citeste tot articolul

2015-10-12 | Agerpres | comunicat de presă Muzeul Municipiului București
Muzeul 'Casa Filipescu Cesianu', deschis publicului, în regim gratuit

Începând din această săptămână, Muzeul Casa Filipescu Cesianu, parte a Muzeului Municipiului București, va fi deschis pentru public și se va putea vizita, GRATUIT, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 — 18:00.

citeste tot articolul

2015-10-06 | HotNews | Catiușa Ivanov
Proiectul de lege care prevede autorizarea tacită a construcțiilor s-a întors la Camera Deputaților pentru discuții

"Se au in vedere cel putin doua aspecte de importanta fundamentala, care nu pot fi eludate prin efectele Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobarii tacite, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv argumentul tehnic si cel urbanistic. Din perspectiva argumentului tehnic, precizam ca, avand in vedere faptul ca Romania este o tara cu regim seismic sever, problema sigurantei constructiilor impotriva actiunilor distructive ale miscarilor seismice este de o importanta majora, care nu poate fi decisa de liberul arbitru. Din persectiva argumentului urbanistic, mentionam ca este in interesul autoritatii administratiei publice locale/judetene sa controleze si sa gestioneze activitatea de constructii ca o componenta a dezvoltarii durabile, autorizatia de construire/desfiintare constituind instrumentul de autoritate in acest domeniu", se arata in punctul de vedere al Guvernului.

citeste tot articolul

2015-10-06 | HotNews | A. Florea
Guvernul rus inchiriaza cladiri istorice pentru o rubla pe an daca acestea vor fi restaurate

Un proiect legislativ propus de premierul rus Dmitri Medvedev presupune inchirerea cladirilor istorice pentru un pret modic de o rubla pe an, circa sase bani, doar daca noii chiriasi se angajeaza sa restaureze proprietatiile statului din propriul buget, relateaza The Moscow Times.

citeste tot articolul

2015-10-06 | ProTV | 
7 angajati vin zilnic si monitorizeaza un sistem de 21 de milioane de euro care nu merge. Explicatia pentru haosul din trafic

Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș din Europa și asta nu din cauza numărului mare de mașini, ci a incompetenței autorităților. Fiecare drum care ar fi trebuit să dureze 30 de minute înseamnă alte 27 de minute pierdute în trafic.

citeste tot articolul

2015-10-06 | Digi24 | 
România furată | Facturi umflate chiar și de 17 ori la curent și apă

Reporterii „România furată” vă prezintă tot mai multe dovezi că facturile de utilități au fost umflate artificial. Adică nu pentru o calitate mai bună a serviciilor și nici pentru curent și apă în vârf de munte, ci pentru a finanța scheme complicate de pe urma cărora beneficiau patronii și patronii politici. Două uriașe dosare de corupție: Apa Nova și Enel. Cu acuzații care vă vor umple de nervi: facturi majorate și de 17 ori.

citeste tot articolul

2015-10-05 | The Epoch Times România | Loredana Diacu
Nicuşor Dan a dat startul campaniei de "Curăţenie Generală" în Primăriile Capitalei (Video)

În contextul în care 3 primari bucureşteni din 7 au probleme în justiţie, Arena Naţională a costat dublu faţă de arena similară din Frankfurt, Podul Basarab a fost mai scump decât podul peste Dunăre, Nicuşor Dan a anunţat startul "Curăţeniei Generale" în primării.

citeste tot articolul

2015-10-05 | Adevărul | Alina Pop
Cum rămâne România fără patrimoniu istoric: o cetate dacică a fost nivelată cu buldozerul de o asociaţie de văcari

Primarul Florian Sur ridică din umeri şi spune că, pe de-o parte, nici reprezentanţii asociaţiei nu l-au anunţat de lucrările pe care le aveau programate în zonă (nivelau, se pare, terenul pentru amenajarea unui drum forestier), iar pe de altă parte, recunoaşte că, şi dacă l-ar fi anunţat, nu ştia că acolo - pe teritoriul administrativ gestionat acum de el - s-ar afla o cetate dacică. ”NU ne-a anunţat nimeni în comună că este o cetate acolo. Ştiu de la unii oameni că există un loc numit Cetăţuie”, susţine primarul.

citeste tot articolul

2015-10-05 | OAR | Șerban Țigănaș
5 octombrie 2015 // Ziua Mondială a Arhitecturii

Anul acesta, Ziua Mondială a Arhitecturii se celebrează în 5 octombrie sub genericul Arhitectură, construire, climat, angajamente. Ea precede conferința Națiunilor Unite COP21, care va avea loc la Paris în 30.11.-11.12.2015, în scopul de a construi un tratat internațional pentru limitarea încălzirii globale.

citeste tot articolul

2015-10-05 | HotNews | Catiușa Ivanov
Active Watch: Lucrările de modernizare a Căii Victoriei au fost executate fără să existe proiect și autorizație de construire

Reprezentantii Inspectoratului Regional in Constructii Bucuresti-Ilfov (IRCBI) au afirmat ca vor face demersuri pentru sesizarea organelor de urmarire penala, dupa ce s-a constatat ca lucrarile de modernizare a Caii Victoriei au fost executate de Primaria Capitalei fara sa existe proiect si autorizatie de construire, se arata intr-un comunicat emis de asociatia Active Watch.

citeste tot articolul

2015-10-02 | HotNews | Catiușa Ivanov
Desfigurarea Bucurestiului cu constructii ilegale e mai dificila: Tribunalul Bucuresti a stabilit un precedent prin care demolarea unui bloc ilegal devine mai simpla

Tribunalul Bucuresti a decis la finalul lunii septembrie anularea autorizatiilor de construire emise de Primaria sectorului 6 pentru ridicarea unui bloc cu trei etaje si mansarda pe str. Cetatea de Balta nr.107 A (linga teatrul Masca), intr-o zona de case, si a decis demolarea constructiei pe cheltuiala investitorului care l-a ridicat. Decizia poate fi atacata cu recurs. In cazul in care decizia ramane definitiva, iar investitorul nu se conformeaza, acesta risca sa plateasca daune in cuantum de 1000 lei pe zi. In prezent blocul este finalizat.

citeste tot articolul

inapoi

 
Prima Pagina

 

sau alegeţi un rezumat lunar  
2015: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 0302 I 01
2014: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2013: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2012: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01 
2011: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 I 02 I 01
2010: 12 I 11 I 10 I 09 I 08 I 07 I 06 I 05 I 04 I 03 03c I 02 02c I 01 01c
2009: 12