| 18-03-2011 | interviu | Florin Bălteanu
„Respectarea legii protejării monumentelor istorice şi un proiect minier de acest tip sînt incompatibile” (I)
Interviu despre patrimoniul cultural din Roşia Montană şi relaţia dintre protecţia acestuia şi proiectul de exploatare RMGC cu arh. Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie.", lector la catedra de Conservare şi Restaurare a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu", Bucureşti.
- Care sînt începuturile relaţiei dumneavoastră cu localitatea Roşia Montană?
- Să vorbim despre clasarea UNESCO a sitului Roşia Montană
- Există persoane ce vin cu obiecţia: am văzut cetăţi impresionante înscrise în LPM, Roşia Montană este un tîrg modest cu nişte galerii subterane, cum comentaţi aceasta comparaţie?
- Unde se încadrează Roşia Montana între alte situri miniere din LPM?
- În afară de patrimoniul arheologic, care sînt celelalte componente ale sitului?
Florin Bălteanu: Care sînt începuturile relaţiei dumneavoastră cu localitatea Roşia Montană?
Ştefan Bâlici: Cunoşteam localitatea încă dinainte de a fi implicat în studierea şi protejarea patrimoniului de acolo, îi vizitasem centrul istoric excepţional, urmărind mai ales patrimoniul arhitectural surprinzător. Din anul 2000 însă, împreună cu Virgil Apostol, am început să mă ocup de studii premergătoare pentru unele documentaţii de urbanism ale Roşiei Montane. Am realizat un prim studiu în anul 2000, pentru identificarea valorilor de patrimoniu din teritoriul comunei şi stabilirea limitei centrului istoric, nedelimitat anterior în Lista Monumentelor Istorice. După care a urmat o propunere de plan urbanistic zonal pentru centrul istoric, propunere care, din păcate, a rămas doar pe hîrtie. Beneficiarul acestor documentaţii era Consiliul Local. Nu îmi pot explica blocarea acelui PUZ pentru centrul istoric decît în relaţie cu interesele companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), deoarece propunerile din acest document vizau instituirea unei zone de protecţie care asigura conservarea fundalului natural şi cultural al centrului istoric, reprezentat de masivele muntoase care-l înconjoară. Localitatea întreagă există pentru că în acei munţi există aur exploatat continuu de două mii de ani. Nu se poate detaşa o parte din localitate -în acest caz, centrul istoric- de fundalul său în acelaşi timp natural şi cultural. Prevederea care presupunea conservarea versantelor muntoase din jurul centrului istoric nu a fost agreată de Consiliul Local, care promovează propunerea proiectului minier, proiect care implică exact contrariul, dispariţia munţilor despre care vorbim. Aceste prime documentaţii au fost făcute prin biroul de proiectare Opus, pe care l-am format împreună cu Virgil Apostol.
Ulterior am participat la înfiinţarea asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie." (ARA), al cărei scop este studierea şi protejarea patrimoniului în general. Asociaţia s-a născut ca urmare a unor impulsuri venite din organizarea simpozionului omonim. Echipa care se ocupă de organizarea acestuia a înfiinţat în 2006 asociaţia, tocmai pentru a da un orizont mai larg preocupărilor noastre şi o formă juridică prin care să ne putem desfăşura activitatea în vederea protejării patrimoniului. Cu ARA am încercat în 2007 să desfăşurăm la Roşia Montană o campanie de protejare a patrimoniului construit prin clasarea de noi monumente istorice. Am început de asemenea să organizăm şcoli de vară la Roşia Montană, să documentăm patrimoniul arhitectural şi în ultima vreme am realizat operaţiuni de restaurare. >>>începutul articolului>>>
FB: Să vorbim despre clasarea UNESCO a sitului Roşia Montană
ŞB: Una dintre iniţiativele ARA este aceea de a solicita Statului Român demararea procedurilor de clasare în patrimoniul mondial - sau patrimoniul UNESCO, cum este uneori denumit - a peisajului cultural minier Roşia Montană. Pentru clasarea în acest grup select de manifestări culturale şi naturale - patrimoniul mondial - un obiectiv trebuie să întrunească anumite calităţi precizate în Normele de Aplicare ale Convenţiei Patrimoniului Mondial. În primul rînd obiectivului trebuie să i se recunoască valoarea universală excepţională, după care trebuie să i se dovedească integritatea şi autenticitatea. Urmează încă o condiţie majoră: statul care propune clasarea trebuie să facă dovada capacităţii de a gestiona acea secvenţă de patrimoniu. Conform Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, Ministerul Culturii reprezintă Statul Român în convenţiile internaţionale privitoare la patrimoniu, prin urmare şi în relaţie cu Convenţia Patrimoniului Mondial. Iniţiativa poate să ne aparţină nouă, şi ne-a aparţinut, am adresat ministerului solicitarea formală de a declanşa procedura şi am depus documentaţia necesară, dar în relaţie cu UNESCO doar Ministerul Culturii poate să acţioneze. >>>începutul articolului>>>
FB: Care este procedura de clasare în Lista Patrimoniului Mondial?
ŞB: Sînt două faze distincte. Prima fază este echivalentă cu o declaraţie de intenţie din partea Statului prin care acesta îşi asumă încercarea de a înscrie situl în patrimoniul UNESCO: înscrierea în Lista Tentativă (sau Lista Indicativă). Pentru această etapă documentaţia necesară nu este foarte amplă şi, după cum am spus, am realizat-o şi am depus-o la minister. Documentaţia presupune: descrierea sitului, prezentarea acelor aspecte care îi conferă valoare universală excepţională, a considerentelor privind autenticitatea şi integritatea şi a comparaţiilor relevante cu situri din patrimoniul mondial. Partea de management nu intră în discuţie în etapa aceasta. Conform Convenţiei Patrimoniului Mondial la înaintarea unei noi propuneri pentru Lista Tentativă din partea unui stat semnatar, Comitetul Patrimoniului Mondial nu face decît să ia act şi să înscrie situl în Lista Tentativă a ţării respective. După care la cel puţin un an de la înscriere, statul poate să depună documentaţia completă pentru înscrierea în patrimoniul mondial. >>>începutul articolului>>>
FB: Aşadar, dacă materialul întocmit de ARA pentru demararea procedurii ar fi fost înaintat de către Ministerul Culturii atunci cînd acesta l-a primit, acum România ar fi putut depune dosarul complet. Există şi un termen pînă cînd să fie depusă documentaţia completă?
ŞB: Nu. Dacă urmărim cazul României, constatăm existenţa unor propuneri care stau în Lista Tentativă de doisprezece ani şi pentru care nimeni nu a făcut nimic. Înscrierea în Lista Tentativă nu este o garanţie pentru înscrierea în LPM şi nu este, din păcate, nici o garanţie pentru protecţia sitului, dar este un pas către realizarea unei viziuni privind protejarea şi promovarea sitului. >>>începutul articolului>>>
FB: Legislaţia românească protejază în vreun fel obiectivele noastre din Lista Tentativă?
ŞB: Nu. Normele de Aplicare a Convenţiei Patrimoniului Mondial nu obligă statele semnatare la măsuri speciale de protecţie pentru siturile din Lista Tentativă. Se presupune că dacă un stat a făcut acest demers, de a-şi declara intenţiile privind promovarea obiectivelor respective pe cea mai înaltă scenă a patrimoniului, nu a făcut-o din demagogie sau din interese obscure, şi prin urmare are tot interesul să le protejeze. >>>începutul articolului>>>
FB: Ce ne puteţi spune despre Lista Patrimoniului Mondial în Pericol?
ŞB: Aceasta este o listă specială în care sînt înscrise siturile ameninţate deja clasate în LPM. Roşia Montană, odată clasată, în contextul actual, şi-ar găsi locul în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Scopul acestei liste nu este doar de a semnala comunităţii internaţionale problemele unui sit şi de a determina autorităţile responsabile să îl protejeze, ci este şi acela de a atrage sprijin financiar. Nu este vorba neapărat de finanţare directă din partea UNESCO, lucru care se întîmplă doar în mod excepţional, dar există posibilitatea de a atrage diverse surse de finanţare semnificative şi ajutor logistic, practica de pînă acum a dovedit-o. >>>începutul articolului>>>
FB: Există persoane ce vin cu obiecţia: am văzut cetăţi impresionante înscrise în LPM, Roşia Montană este un tîrg modest cu nişte galerii subterane (dintre care respectivele persoane nu le văd decît pe cele de la Muzeul Mineritului Aurifer Roşia Montană), cum comentaţi aceasta comparaţie?
ŞB: Poate că avem tendinţa de a asocia categoria monumentelor din patrimoniul mondial cu acele creaţii spectaculoase prin aparenţa lor vizibilă. Patrimoniul mondial cuprinde o selecţie reprezentativă de mărturii ale interacţiunii generatoare de valoare dintre om şi mediul înconjurător care sînt foarte variate. Într-adevăr, putem vorbi despre Marele Zid Chinezesc, dar există şi situri care au componente supraterane mult mai puţin spectaculoase vizual, cum ar fi minele de silex din Spiennes (Belgia), mărturia cea mai veche, cunoscută la ora actuală, a unei activităţi miniere. Aceste mine nu au nici un fel de manifestare de suprafaţă, fiind un obiectiv exclusiv subteran. Putem invoca aici şi siturile africane reprezentate de aşezări cu colibe de lut: alăturîndu-le Marelui Zid Chinezesc, înţelegem varietatea formelor de manifestare ale Patrimoniului Mondial. Tocmai aceasta este una dintre ideile directoare ale Convenţiei Patrimoniului Mondial: ilustrarea cît mai cuprinzătoare a varietăţii culturii umane; pentru aceasta siturile înscrise în Patrimoniul Mondial nu trebuie să fie similare, ci, din contră, să reprezinte cît mai multe aspecte ale interacţiunii generatoare de valoare dintre om şi natură. >>>începutul articolului>>>
FB: Unde se încadrează Roşia Montana între alte situri miniere din LPM?
ŞB: LPM cuprinde, dintr-un total de 911 obiective, doar 15 situri miniere. În comparaţie cu acestea, Roşia Montană are cîteva atuuri semnificative. Mai întîi o longevitate excepţională: mai mult de două milenii de minerit tradiţional, faţă de siturile din listă, care sînt reprezentative pentru perioade istorice relativ restrînse, de cel mult trei-patru secole - cu o excepţie, Rammelsberg (Germania) unde activitatea minieră s-a desfăşurat de-a lungul a zece secole. La Roşia Montană există atestări ale activităţii miniere începînd din epoca romană sau chiar dinainte. Activitatea minieră tradiţională (în galerii, în exploatări de mici dimensiuni, bazate pe concesiune şi pe proprietate privată) a continuat pînă în 1948, la naţionalizare. Aşadar o longevitate extraordinară a activităţii generatoare a sitului, acum extinctă.
Pe de altă parte, între siturile miniere de epocă romană, Roşia Montană conservă cel mai complex şi extins sistem subteran de exploatare. În LPM mai există un singur sit minier de epocă romană, Las Medulas (Spania), dar acel sit este caracterizat printr-o altă tehnică de exploatare, ruina montium, care presupune spargerea rocii folosind forţa apei, dirijată prin canale, din acumulări special amenajate în acest scop, avînd ca efect distrugerea muntelui.
La Roşia Montană exploatarea în epoca romană s-a făcut preponderent în galerii. Este un tip de exploatare care se mai păstrează în alte locuri, dar nicăieri nu se întîlneşte un sistem atît de extins şi complex. Nu este vorba doar de galerii de exploatare, ci şi de abataje, camere de exploatare, de camere de aerisire, de galerii şi sisteme hidraulice de evacuare a apei din mină, etc. >>>începutul articolului>>>
FB: În afară de patrimoniul arheologic, care sînt celelalte componente ale sitului?
ŞB: Sigur, situl de la Roşia Montană nu constă doar în componenta subterană.
Primul strat, în ordinea legăturii cu subteranul, este cel al peisajului transformat de om. Pe coastele muntoase se păstrează urme ale activităţii tradiţionale de extracţie şi prelucrare a minereului (reţele de aducţiune a apei şi lacuri de acumulare artificiale, drumuri, guri de galerii miniere, mici halde de steril).
Următorul strat este tîrgul minier, foarte valoros prin aspectele sale urbanistice şi arhitecturale: structura proprie a aşezării, dar şi felul în care se raportează la masivele din jur, precum şi aparenţa sa arhitecturală particulară. Aceasta din urmă este caracterizată de case tipice ca structură spaţială şi compoziţională pentru zona Munţilor Apuseni, dar pe care se aşează, în special în zona pieţei centrale, elemente şi decoraţie de sorginte barocă sau clasicizantă. De remarcat este şi faptul că această decoraţie apare doar pe faţadele orientate spre spaţiul public. Clădirile sînt similare ca tehnică de construcţie celor din satele învecinate, distinctivă însă este această „scenografie" de factură urbană. >>>începutul articolului>>>
Interviu realizat în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011. Partea a doua a interviului aici. Partea a treia a interviului aici. Mai multe imagini pe Facebook.
Scrie un comentariu
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.
