| 22-12-2010 | interviu | Florin Bălteanu   

Sub aspectul influenţei asupra patrimoniului construit, efectele diametralei vor ajunge cel puţin pînă la Calea Victoriei (I)

 

Hanna Derer

   

Interviu despre Diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus cu prof.dr.arh. Hanna Derer, preşedintele secţiunii „Evidenţa Monumentelor Istorice" a CNMI, coordonator, în 2006, al studiului de fundamentare privind resursa culturală al Diametralei Nord-Sud.

 

   

 

Florin Bălteanu: Pentru început aş dori să ne spuneţi, cum v-aţi format o imagine profesională a zonei aferente axei Buzeşti-Berzei/ a unor părţi din aceasta?
Hanna Derer: În anul 2010 pentru mine se împlineşte un deceniu de cînd zona, este adevărat, iniţial partea ce gravitează în jurul intersecţiei dintre Calea Griviţei şi strada Buzeşti reprezintă un interes profesional aproape permanent. În urmă cu 10 ani, interesul profesional a fost generat de către studenţii mei de atunci. Din seria ce a susţinut diploma în anul 2000, cîţiva, din propriile lor motive de natură profesională, s-au decis să elaboreze diplomele de finalizare a studiilor de arhitectură pentru cîteva clădiri aflate pe Calea Griviţei. Ana Maria Mureşanu de exemplu a ales o clădire care se află pe segmentul dintre intersecţia cu Buzeşti şi Hotelul Nord, pe frontul ce a rămas în picioare. Juan Carlos Negretti a fost fascinat de construcţia cunoscută în general sub denumirea de Cinematograful Feroviar, dar care cuprinde şi Casa Rădulescu. Studiind împreună cu ei pentru proiectele de diplomă o arie mai mare în jurul intersecţiei dintre Calea Griviţei şi strada Buzeşti recunosc, sincer şi cu recunoştinţă pentru aceşti studenţi, că mi-a fost trezit interesul profesional, mai întîi pentru Calea Griviţei. Ulterior, aceşti studenţi au atras şi alte persoane de diverse formaţii şi împreună am cîştigat în anul 2000 finanţarea în cadrul programului EuroArt pentru cercetarea „Calea Griviţei - Poarta deschisă a oraşului. Proiect alternativ de reabilitare urbană" Îmi fac datoria să îi numesc pe toţi cei care au participat la acest proiect, este vorba de arhitecţii Alina Puşcaşu, Romana Moga, Ana Maria Mureşanu, Emilia Ţugui, Juan Carlos Negretti Briceño, Andrei Popescu, Mihai Răducanu, de cond. arh. Ştefan Sîrbu, de artistul plastic Monica Pădureţ, de doi jurnalişti, Eugenia Ţarălungă şi Lucian Branea, şi de colegul nostru arh. Kázmér Kovács. Prin intermediul acestui proiect am cunoscut partea mai puţin plăcută a zonei. Partea extrem de plăcută ne era deja cunoscută din timplul diplomelor de arhitectură de care vorbeam. Acum a trebuit să ne confruntăm cu ceea ce poate fi rezumat prin formula: stare fizică relativ precară. Motivele ce au determinat starea fizică de atunci şi care au dus la ceea ce se întîmplă astăzi ţin de comportamentul oamenilor înşişi. Intenţiile noastre au fost iniţial de a elabora un plan urbanistic zonal care, conjugat cu Planul Urbanistic General, în acel an supus dezbaterii, urma să ofere autorităţilor locale cît mai repede posibil instrumentele necesare pentru a prezerva patrimoniul cultural din zonă. În intervalul de timp în care am realizat proiectul EuroArt (august 2000 - februarie 2001) PMB şi-a exprimat oficial dorinţa de a realiza nodul intermodal în insula definită de strada Polizu, strada Buzeşti şi de Calea Griviţei. A apărut deci ideea demolării unor clădiri, între care Casa Rădulescu cu Cinematograful Feroviar şi Hotelul Marna, încă de pe atunci aflate în Lista Monumentelor Istorice. Începuse şi discuţia legată de noua axă diametrală nord-sud şi se punea problema pierderii şi a altor valori culturale decît cele din zona nodului intermodal. În aceste condiţii, proiectul nostru a încercat şi să ofere alternative la soluţia ce implica pierderea patrimoniului cultural. Aceste alternative nu erau doar de natură tehnic-profesională, documentaţii de urbanism, ci întreaga echipă a încercat găsirea unor parteneri interesaţi în susţinerea acestor alte soluţii. Derularea în paralel a proiectului cu Planul Urbanistic General şi diversele intenţii punctuale a făcut să existe mai multe întîlniri în care diversele părţi implicate şi-au expus punctele de vedere.
După acest proiect au urmat, într-un timp relativ scurt, comenzi efective de a lucra în zona respectivă. A urmat un studiu pentru un plan urbanistic zonal situat în lungul străzii Berzei, am mai avut un studiu pentru un PUZ ce s-a situat în spaţiul vital determinat de intersecţia dintre Calea Griviţei şi str. Buzeşti.
Subliniez faptul că de fiecare dată cînd ne-am aplecat asupra acestei părţi a oraşului, pornind de la datele pe care le aveam din lucrările anterioare, i-am descoperit calităţi noi. Într-un anume sens, încununarea descoperirii treptate a numeroaselor calităţi, e cuprinsă, atît cît a fost posibil date fiind limitele studiului, în detalierea PUZ -ului de Zone Construite Protejate, Zona Protejată nr. 02 - Calea Griviţei. Aceasta a fost una din cele 4 zone pilot prin care s-a pus la punct metoda nuanţării pachetului de 12 zone protejate avizat în 2009. În această cercetare am încercat să punem în mod sistemic laolaltă toate calităţile zonei protejate respective şi în acelaşi timp nu am uitat să privim şi vecinătăţile.  >>>începutul articolului>>>

FB: Pe parcursul implementării proiectului, au apărut în mass-media afirmaţii de felul „bine că se demolează magherniţa/ şerpăria aceea!". Cum comentaţi?
HD: Pînă în prezent nu am întîlnit o casă aptă să producă ea însăşi gunoaie, mizerie sau să se „autodemoleze". Pînă în prezent am întîlnit numai case pe care oamenii le-au umplut de gunoaie şi pe care oamenii, într-un fel sau altul, inclusiv prin lipsă de întreţinere curentă, le distrug. În consecinţă cei care numesc un edificiu sau altul „magherniţă" sau „şerpărie" nu fac altceva decît să-i acuze indirect, şi poate fără să conştientizeze acest lucru, pe oamenii cărora li se datorează acea stare de fapt.  >>>începutul articolului>>>

FB: Care sînt principalele elemente care dau valoare cultural-patrimonială zonei afectate de proiectul axei Buzeşti - Berzei şi care sînt cele mai importante implicaţii pe care proiectul le are asupra acestora?
HD: În mod fundamental sînt trei tipuri de elemente, primul fiind imobilele monument istoric, extrem de mici fragmente de ţesut urban care încorporează diverse tipuri de valori culturale recunoscute legal şi prin care, practic, se menţin în picioare, la propriu şi la figurat, elemente de identitate ale unui oraş, elemente care au calităţi artistice şi/sau tehnice, elemente care pot fi unice sau extrem de rare, cum este cazul şi acestei părţi din Bucureşti, exemplul cel mai evident fiind Hala Matche. La acest palier se adaugă şi imobilele susceptibile de a fi clasate, pentru care încă nu există toate cercetările apte să susţină sau să infirme, după caz, clasarea.
Următorul palier, este cel al manifestării în mod sistemic a resursei culturale, fiind vorba despre zonele protejate. De la Piaţa Victoriei pînă la splai se succed 7 zone protejate. De fiecare dată cînd discutăm despre o zonă protejată, nu discutăm despre o sumă brută de valori, ci despre un sistem, în care diversele valori se potenţează reciproc, cele ale imobilului „x" din zona protejată „α" potenţează valorile imobilului „z" din zona protejată „α". Avem de a face cu valori ce se manifestă prin ceva intangibil, prin relaţii între diversele componente ale ţesutului urban, care dispar o dată cu dispariţia componentelor de ţesut urban între care se nasc.
Al treilea palier este cel al scării urbane. Dacă urmărim în plan dispunerea zonelor protejate, se observă că în această parte a oraşului, dar nu numai aici, ele reflectă dezvoltare arborescentă a Bucureştiului. Centrul incontestabil al aşezării, la începuturile ei, a fost zona comercială a Lipscăniei care s-a conjugat foarte repede cu centrul politico-administrativ, de aici pornind primele tentacule radiale, între care şi Calea Victoriei. Ea devine prima axă de reprezentare a oraşului şi funcţionează ca o ramură principală a acestui copac pe care îl putem considera ca fiind oraşul, iar din această ramură solidă (ca şi din celelalte), în timp, pe măsură ce oraşul a crescut, au răsărit „crenguţe". În această parte a Bucureştiului vom vedea cum pleacă din Calea Victoriei înspre vest toate aceste crengi ce reprezintă succesiunea de la sud la nord a zonelor construite protejate, nu întîmplător identificate ca atare. În aceste condiţii, îmi pare rău că trebuie să o spun, diametrala Nord - Sud tunde jumătate din coroana oraşului Bucureşti. Riscăm stoparea dezvoltarii şi funcţionarii normale a zonei. Crengile care sînt tunse nu vor mai fi învecinate unele faţă de altele prin vîrfurile care fiind mai tinere sînt mai maleabile, făcînd ca relaţiile dintre zonele protejate să fie mai uşor de administrat. Cînd se taie aceste vîrfuri maleabile şi se pun, unul lîngă altul, cioturile ramurilor, este posibilă apariţia conflictelor dintre caracterele diferite ale zonelor protejate respective. Vom avea, parcurgînd diametrala de la N la S, imagini urbane extrem de diferite. Părţile de mijloc ale acestor zone protejate au caracteristici pregnante şi, în consecinţă, vor fi mult mai greu de armonizat. În astfel de condiţii mă tem că vom fi tentaţi de placarea în lungul diametralei.
Pe scurt, cele trei implicaţii ale axei asupra valorilor de patrimoniu cultural din zonă ar fi: (1) pierderi de imobile fundamentale pentru identitatea, estetica şi personalitatea oraşului, (2) fragilizarea unor zone construite protejate care nu vor fi lăsate să evolueze în timp şi să se consolideze şi (3) apariţia unor conflicte între „inimile dezvelite" ale zonelor construite protejate.   >>>începutul articolului>>>

FB: Cum au fost instituite zonele protejate acum afectate de intervenţie?
HD: Povestea începe în 1997, an în care specialiştii au reuşit, în sfîrşit, să convingă autorităţile de necesitatea studiului, studiu vital pentru orice aşezare umană. Cercetarea amplă, a avut două etape majore, prima în urma căreia s-au stabilit nişte delimitări mari, de porţiuni de ţesut urban în care se găseau diverse tipuri de valori, în combinaţii diferite (valori legate de fondul construit, parcelar, trama stradală, elementul natural, relaţii între acestea). După această delimitare majoră, pentru definirea unor reglementări operaţionale, în etapa a doua, s-a trecut la divizarea acestor mari areale în zonele construite protejate actuale. În ceea ce priveşte acestă parte de oraş, dezvoltarea arborescentă la care am făcut referire mai devreme a dictat logica delimitării din etapa a doua.  >>>începutul articolului>>>

FB: Proiectul axei Buzeşti-Berzei-Uranus are o poziţie excentrică faţă de zonele construite protejate bucureştene, pînă unde se vor resimţi efectele intervenţiei?
HD: Pornind de la analogia oraş-arbore, în opinia mea, şi subliniez faptul că nu sînt urbanist, efectele diametralei vor ajunge cel puţin pînă la Calea Victoriei, numai că, imaginaţi-vă faptul că aceasta va fi atacată în n puncte de-a lungul traseului ei, motiv pentru care mă tem că, sub presiunea unui atac cumulat, efectele vor trece şi la est de Calea Victoriei. Mă refer la destabilizarea zonelor construite protejate, pentru că odată fragilizate la un capăt, va apărea inevitabil tentaţia de a interveni în lungul lor, pentru că va apare problema conflictelor dintre ele, fiind posibil să ajungem la concluzia că vor fi necesare sacrificii suplimentare.  >>>începutul articolului>>>

FB: Pe parcursul realizării proiectului care a fost relaţia dintre protecţia resursei culturale a zonei şi intenţia urbanistică a realizării diametralei?
HD: În 2006, imediat după ce studiul de fundamentare referitor la resursa culturală pentru diametrală a fost finalizat, şeful de proiect, prof.dr.arh. Constantin Enache, s-a prezentat în Secţiunea de Urbanism a CNMI cu propunerea sa şi cu studiul de fundamentare coordonat de mine. Între concluziile studiului de fundamentare şi ceea ce se dorea prin diametrală exista un conflict major. Pe scurt, concluziile studiului de fundamentare legat de resursa culturală, erau: „nu faceţi asta", pentru că din punctul de vedere al resursei culturale se produc cele trei fenomene menţionate. Cu acea ocazie, a fost făcută publică în Secţiunea de Urbanism, dorinţa ca de îndată ce este posibil Secţiunea de Evidenţă să primească PUZ-ul diametralei cu marcarea tuturor monumentelor istorice şi a tuturor zonelor protejate care prin PUZ urmau să fie sacrificate. În plus, avînd în vedere faptul că, dl. prof. dr. arh. Constantin Enache m-a rugat să fac studiul de fundamentare, şi eu deci ştiam de această diametrală, am formulat şi în cadrul Secţiunii de Evidenţă, către Direcţia Monumentelor Istorice, care este cea abilitată să solicite acest lucru primăriei, să trimită o variantă considerată suficient de cristalizată a PUZ-ului. Aflasem şi faptul că CGMB şi-a însuşit la un moment dat traseul carosabilului. Această solicitare formulată în mai multe rînduri de CNMI atît prin Secţiunea de Urbanism cît şi prin Secţiunea de Evidenţă nu a primit răspuns.
În acest context semnalez un lucru similar ce s-a petrecut cu intenţiile primăriei în intersecţia bd. Tudor Vladimirescu - şos. Viilor cu Calea Rahovei - bd. Regina Maria, nu ştiu dacă în legătură cu diametrala sau nu, zonă în care se doresc restructurări urbane. Din 2006-2007, PMB a trimis dosare de declasare, ocazie cu care, în repetate rînduri, Secţiunea de Evidenţă a solicitat imaginea de ansamblu.
Valorile nu sînt doar absolute, sînt şi relative, e necesar ca secţiunea să ştie, pe traseul unei străzi, cîte clădiri valoroase există, de care tip, pentru a şti, atunci cînd există considerente importante cîte pot fi sacrificate. Acest caz a fost unul mai uşor pentru că membrii Secţiunii de Evidenţă cunoşteau bine zona, fiind vorba de o zonă mult mai mică deci mai uşor de „controlat". Doar extrem de tîrziu, la ultimul set de dosare de declasare am primit şi un plan cu o imagine de ansamblu. Revenind, în cazul diametralei, deja începute, este imposibil să ai un control fără planuri precise.
Ambele situaţii se referă la absenţa negocierii. Nu sînt urbanist, dar înţeleg faptul că circulaţia într-un organism urban este o chestiune de interes public, toţi vrem să circulăm cît mai bine, dar de interes public este şi patrimoniul cultural. Pot apărea conflicte între interese de acelaşi fel. Consider că se poate negocia, dar pentru acest lucru trebuie să aibă loc un schimb real de informaţii. Consider că nu e suficient ca cineva să facă studiul dedicat resursei culturale, să-l predea urbanistului şi cu asta basta. Mi se pare firesc ca atunci cînd urbanistul consideră că are toate datele necesare să ne adune pe toţi, şi pe inginerul de trafic, şi pe „cel cu vechiturile" şi să spună, „uitaţi fraţilor, am încercat, potrivit menirii mele, să negociez între dorinţele voastre, soluţia la care am ajuns eu este aceasta, ce părere aveţi?" Am avut parte de astfel de negocieri la alte lucrări unde astfel s-au găsit soluţiile optime.
Acest gen de negociere, între diverşii specialiştii, ar fi bine să aibă ca pandant o negociere similară între diversele autorităţi care sînt implicate (în cazul de faţă PMB şi Direcţia Monumentelor Istorice), în condiţiile în care negocierea finală, ar trebui să aibă loc între specialişti, pe de o parte, care împreună au ajuns la un consens, şi comanditar plus organisme decidente de cealaltă parte.  >>>începutul articolului>>>

Interviu realizat pe 18.12.2010 şi publicat parţial în
ediţia tiparită a Observatorului Urban, nr. 6/ octombrie-decembrie 2010, sub titlul „Axa Buzesti-Berzei implică pierderea unor imobile fundamentale pentru identitatea oraşului şi fragilizează zonele protejate." Partea a doua a interviului aici.

 

 


Scrie un comentariu

If you have trouble reading the code, click on the code itself to generate a new random code.
 


Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.