| 29-01-2014 I punctuale I Florin Bălteanu      

Proiectul municipalităţii privind circulaţia pe Calea Victoriei

proiect lărgire trotuare Calea Victoriei

Observatorul Urban Bucureşti vă prezintă proiectul de reorganizare a circulaţiei pe Calea Victoriei avizat în Comisia Tehnică de Circulaţii a PMB la sfîrşitul anului trecut. Acesta se referă la segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi Bd. Regina Elisabeta; pentru restul arterei pînă la splai fiind pus în practică un proiect similar la mijlocul lui 2011.

Se va păstra sensului unic, iar traficul auto se va îngusta la două benzi de 3m lăţime fiecare. Pe partea estică a Căii Victoriei se va realiza, la cota circulaţiei auto, o pistă pentru biciclişti pe care se va rula în ambele sensuri (două benzi cu o lăţime totală de 3m). Traversări ale Căii Victoriei pentru biciclişti vor fi la intersecţiile cu str. Ghe. Manu, M. Moxa, Dacia, Ştirbei Vodă, Câmpineanu şi Regina Elisabeta. Restul profilului transversal este alocat trotuarelor. Astfel, în dreptul Muzeului George Enescu, trotuatrul va avea 3,70-3,90 m, la Muzeul Colecţiilor 4,40m, iar la MNAR 4,80m - 13m. Pe de altă parte, trotuarul în dreptul Casei Vernescu (ce acum dispare pe o porţiune) va fi lărgit doar pînă la 0,93 - 1,66m. Nu sînt făcute propuneri referitoare la vegetaţie şi mobilier urban şi nu se oferă indicaţii cu privire staţiile liniei de transport turistic. Pentru Piaţa Revoluţiei se are în vedere studierea unei variante în care circulaţia auto de pe Calea Victoriei sa fie deviată pe str. I. C. Cîmpineanu (exceptînd transportul public).

Studiul, realizat de SC Pro Cons XXI srl pentru Administraţia Străzilor Bucureşti, se află la faza "Proiect Tehnic + Detaliu de Execuţie". Orizontul de realizare a proiectului este foarte apropiat, în funcţie de fonduri, Administraţia Străzilor urmează să contracteze lucrările.

 


  

Mihaita
Nr comentarii : 3
Comment
O tampenie
Raspunsul #3 la : 24-05-2014, 14:20:36
Si uite asa niste infractori au mai gasit o cale de a se umple de bani pe nervii nostrii! De ce nu si treceri pentru vaci ca in India? Cat mai multe semne de circulatie (VESTA stie de ce!), cat mai multe marcaje, borduri, vopsea. Cred ca Romania ar trebui sa renunte la arhitecti si urbanisti! Niste oameni fara rost si fara noima care doar incurca. In Bucuresti circula max 2% din calatori pe biciclete. Propun ca si pistele de biciclete sa aiba acceasi latime: 2% din latimea carosabilului - vreo 8 cm ar fi de ajuns!
un nene
Nr comentarii : 3
Comment
Re: Proiectul municipalităţii privind circulaţia pe Calea Victoriei
Raspunsul #2 la : 04-02-2014, 01:43:20
^ comentariu de tractorist. Problema e putin mai complicata de atat, fiule.
Alex
Nr comentarii : 3
Comment
numai arhitectii si urbanistii
Raspunsul #1 la : 30-01-2014, 17:52:34
numai arhitectii si urbanistii au facut planurile astea.
PENIBIL

Scrie un comentariu

If you have trouble reading the code, click on the code itself to generate a new random code.
 

      
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.