| 23-01-2015 I ştire I Florin Bălteanu
Primăria Sector 3 își dorește sistematizarea urbanistică a unei zone situate la periferie
Miercuri, 21 ianuarie, a avut loc prima ședință a Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a PMB din acest an. Între subiecte s-a numărat și un PUZ inițiat de Primăria Sector 3 pentru reglementarea unei zone de 282 ha aflate la est de Bd. N. Grigorescu, la sud de zona constituită adiacentă Bd. Th. Pallady și nord de Dîmbovița (limită administrativă cu orașul Popești-Leordeni).
Zona este reglementată de PUG prin încadrarea în unități teritoriale de referință (u.t.r.-uri) de locuire cu înălțime maximă de P+2E (L1a - zone constituite, L1c - extinderi ale orașului, L1e - loturi subdimensionate sau în zone fără rețele), zone mixte (M3 - cu clădiri cu înălțimi maxime de P+4), zone verzi (V1a - parcuri, fîșii plantate publice, V3b - complexe sportive, V4 - protecția cursurilor de apă, V5 - protecția infrastructurii tehnice, zone în care se interzic orice amenajări care să atragă locuitorii), o zonă de sere (A4) și una de transporturi feroviare (T1). În afară de aceste u.t.r.-uri, în propunerea de PUZ mai apar zone mixte de tip M2 - avînd regim de înălțime P+14, iar zonele de tip M3 sînt definite ca avînd un regim de înălțime P+4 cu accente de înălțime P+14.
În lipsa unui bilanț teritorial al planșelor, prezentăm, cu caracter orientativ, suprafața, în PUG, a celor mai importante u.t.r.-uri din teritoriul pentru care se dorește reglementarea PUZ-ului: o zonă V5 aflată sub linia electrică de înaltă tensiune de 124,8 ha, două zone L1c totalizînd 94 ha, trei zone V1a de 30 ha, o zonă de sere întinsă pe 8,5 ha, o zonă L1e de 2,7 ha și o bază sportivă de 2,5 ha.
Arh.-urb. Florin Machedon, șeful de proiect, a prezentat comisiei necesitatea elaborării documentației: „Primăria Sector 3 a solicitat Universității [n.r. de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu"] elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă de 282 ha delimitată de Bd. Grigorescu, str. Lunca Cetății și Splaiul Unirii. Am avut o discuție cu Serviciul de Urbanism, cu dl. Dumitrașcu [n.r.: arhitect-șef Sector 3], și scopul principal al documentației este să sistematizeze într-un fel o situație care riscă să derapeze. Aveți pe planșă loturile care au fost punse în posesie în această zonă. Am făcut o analiză cu loturile care sînt ocupate și care nu sînt ocupate. Ele se află în L1c, deci trebuiau făcute documentații de urbanism. Probabil că, în această zonă, s-au făcut o serie întreagă de documentații de urbanism care au definit modul în care se construiește. Un alt element important pentru primărie este ca, prin sistematizarea străzilor (stabilirea gabaritelor, retragerilor ș.a.m.d. și completarea lor), să se poată finanța echiparea edilitară a zonei și însăși sistematizarea. Un alt lucru important pentru primărie era ca pentru această zonă, V5 [n.r.: zonă aflată de-a lungul Dîmboviței și a liniei de înaltă tensiune ce alimentează CET Sud] care a fost prevăzută în PUG și în PUZ-ul de Sector 3 (PUZ care nu funcționează), să găsim o formă... E adevărat că spațiile verzi nu se pot modifica prin documentații de urbanism, dar poate că este un pas înainte sau o detaliere a ceea ce ar putea să prevadă PUG-ul în această zonă și să găsim o oportunitate de rezolvare a zonei aflate de-a lungul fasciei de rețea de înaltă tensiune de la CET, ca zonă care să poată fi construită. Cei care au fost arhitecți-șefi ai Capitalei știu că aici au fost o serie întreagă de presiuni ca oamenii să își poată construi terenurile. Zona este împărțită. La OCPI sînt marcate terenurile. Aici aveți o planșă de reglementări de regim juridic și obiective de utilitate publică; cu negru sînt marcate străzile care ar putea să fie în zona respectivă. [...] În prezent, acest V5 este erodat de depozite. Rețelele nici nu știu cum trec peste depozite. [...] Să zicem că nu se poate modifica acest V, din varii motive. Dar se poate stabili un traseu pentru îngroparea fasciei de înaltă tensiune, în așa fel încît, în momentul în care PUG-ul va lua o decizie, acest lucru să fie stabilit și V-ul să se transformre în altceva. PUZ-ul nu insistă pe M3-ul pe care l-am propus noi. [...] Sîntem în fața dumneavosatră să stabiliți dacă este oportun, ce este oportun și cum putem să ne mișcăm."
Proiectantul a recunoscut faptul că nu toate parcelările de pe teren, unele construite, au respectat legea. „Ce este surprinzător este că, în această zonă, sînt lotizări care par culte. Nu au avut documentații, le-au făcut probabil topometrii și terenurile care au fost intabulate au fost intabulate după o anumită regulă de împărțeală a loturilor. Nu sînt atît de vernaculare cum pare zona respectivă." Loturi construite în ultimii zece ani apar și deasupra unei magistrale de gaze figurată în PUZ Sector 3 ca existentă și străbătînd o zonă L1c pe direcție SV-NE. Echipa de proiectare nu a verificat încă la furnizor existența reală a magistralei. „Pare ciudată această rețea majoră de gaze care trece peste o serie de loturi construite. În orto-foto se văd toate aceste case pe sub care trece rețeau."
În comisie s-a pus întrebarea cum s-a construit în zona Lc1 în ultimii 10 ani? S-a concluzionat că, dacă nu au existat documentațiile necesare, PUZ-ul va fi de fapt unul de intrare în legalitate. Arh.-urb. Tiberiu Florescu, membru al CTATU și coordonatorul viitorului PUG al Municipiului București a arătat că o variantă de ieșire din astfel de situații trebuie analizată: „Nu putem să avem un oraș în care 30% din construcții sînt ilegale. Trebuie să facem cumva." Arhitectul a arătat că studiază posibilitatea ca noul PUG să aibă un articol privind „amnistia urbanistică" de felul: „Toate construcțiile existente se consideră legale." Motivația demersului este că, în acest mod, s-ar aduce la bugetul Capitalei venituri importante din impozitele pe respectivele construcții.
Referitor la propunerea de trecere a zonei de sub linia de înaltă tensiune din V5 în M3, în comisie s-a arătat că linia de înaltă tensiune nu poate fi îngropată, avînd o tensiune prea mare (de 400kv), dar poate fi mutat CET-ul în exteriorul orașului. Această decizie poate fi luată doar de PUG. O parte dintre membrii comisiei au arătat că PUZ-ul poate fi un studiu pentru PUG în acest sens. Cea mai mare parte dintre membrii CTATU au fost de păre ca PUZ-ul să își restrîngă perimetrul de reglementare, excluzînd respectiva zonă.
O altă problemă discutată a fost o zonă prevăzută în PUG ca V1a, dar în care, acum, sînt construite case. Zona apare pe planșele PUZ-ului ca „u.t.r.-uri ce necesită schimbări conform prevederilor legale din legea nr. 135 din 15.10.2014 pentru modificarea alin. (5) al art. 21 din legea nr. 10/2014 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru completarea art. 18 din legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților." Partea ședinței Comisiei de Urbanism în care au loc deliberările nu este publică, însă opiniile membrilor comisiei exprimate în timpul prezentării proiectului au fost pozitive față de propunerea de schimbare a zonei verzi, într-una de locuire.
Proiectul a solicitat comisiei avizul de oportunitate, în cazul în care l-a obținut, urmează a se întoarce în comisie pentru avizul preliminar de urbanism. PUZ-ul încă nu este încărcat pe pagina web a PMB dedicată dezbaterilor publice asupra proiectelor de urbanism (verificată la 23.01.2015). Click aici pentru a deschide respectiva pagina.
Click aici pentru a deschide toate planșele prezentate în CTATU la o rezoluție crescută: Încadrare în PUG 2000, Încadrare în PUZ Sector 3, Analiză situație existentă - Încadrare în ortofotoplan, Analiză situație existentă - Zonificare funcțională, Analiză situație existentă - Echipare tehnico-edilitară, Reglementări - Regim Juridic, Reglementări urbanistice.
Scrie un comentariu
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.