| 28-02-2013 | reportaj | Ina Stoian
Petrila – patrimoniu industrial, oraș și oameni
Orasul Petrila se dezvolta, pe lung, de o parte si de alta a raului Jiul de Est. Imaginea actuală a întregii zone (Valea Jiului) este o consecință a dezvoltării industriale într-un peisaj montan. Zona industriala ocupa aproximativ 15% din suprafata intravilanului orasului. Extractia miniera a impins dezvoltarea orasului incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea. In prezent mina este in proces de inchidere, iar din 2012 este subiect al unor ateliere cu tema Regenerarea unui peisaj post-industrial.
INDUSTRIE
Primul perimetru minier din Valea Jiului este atestat la Petrila în 1859. Mina Deak și puțul central, păstrate și astăzi, sunt deschise în 1869. În perioada interbelică apar clădiri noi: o preparație modernă în 1931, fabrica de brichete 1932, turnurile de aeraj. Turnurile cilindrice ale preparației sunt elemente cu mare valoare arhitecturală. În perioada postbelica, zona industrială se extinde cu noi clădiri. Puțul cu schip - structura metalică reper pentru minerit - marchează cea mai adâncă extracție minieră din țară și a doua din Europa. Structura preparației noi a cărei construcție a fost demarată în anii '80 nu au fost niciodată utilizată și este în prezent în stare avansată de degradare. Chiar dacă zona industrială este situată la marginea orașului aceasta domină peisajul fiind vizibilă din multiple unghiuri.
LOCUIRE
Descoperirile tehnice (revoluția industrială) au permis exploatarea zăcămintelor de cărbune (pe atunci aflate la suprafață) și au atras populație care s-a stabilit aici pentru a lucra. Procesul de colonizare s-a amplificat odată cu dezvoltarea activităților miniere. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea se dezvoltă în întreaga Vale a Jiului așezări - colonii cu locuințe pentru mineri. O caracteristică a acestora este separarea ansamblurilor de construcții individuale cu 2 sau 4 locuințe pe categorii sociale - funcționari, oficianți, muncitori. Dintre acestea, la Petrila se păstrează colonia Brătianu (sau Lonea) - realizată după modelul orașului grădină în anii 1860, și fragmente din altele (ex. Cocosvar, anii 1920). Construcția de locuințe a continuat și în anii '50 cu blocuri muncitorești și mai apoi, în ultima decadă comunistă, cu blocuri din prefabricate. Apartamentele au unele din cele mai mici suprafețe din țară. Printre acestea, casa memorială ID Sîrbu, reconstruită în 1994 de Fundația Culturală Condiția Română (artistul Ion Barbu et al.), a rămas mărturie coloniei Ferdinand (construită în 1850), demolată pentru a face loc avântului de construcții comuniste.
După 1991, în România, începe un amplu proces de restructurare a industriei huilei cu impact asupra întregii zone a Văii Jiului. Din 1994 încep să se închidă unele exploatări miniere. În paralel cu închiderea minelor își face apariția decăderea economică și socială a zonei. Sub pretextul ecologizării zonelor abandonate, noua tendință este dărâmarea unor întregi suprafețe din siturile industrial nefolosite (ex. 2005, Mina Dâlja - Petrila). Compania de închidere a minelor, recent înființată, are în plan eliberarea de construcții și utilaje, proces care șterge încet și sigur orice urmă istorică a patrimoniului industrial.
Discuția despre valoarea patrimonialui industrial și a obiectivelor conexe nu poate fi separată de viața orașului și de reprofilarea întregii zone a Văii Jiului. În prezent, la Petrila, zonele de locuințe mai sus amintite (colonii, cvartale) sau clădirile din perimetrul zonei industriale nu sunt ansambluri istorice protejate și suferă modificări necontrolate alături de blocurile de prefabricate proaspăt termoizolate. În lipsa unei viziuni a PUG-urilor, societatea civilă începe să reclame de la autorități strategii.
COMUNITATEA
Artistul Ion Barbu și cei care îl înconjoară atenționează prin proiectele lor asupra direcției culturale care poate influența Petrila. Poate cele mai cunoscute după casa memorială și Festivalul Om rău, sunt două inițiative din 2005 din cadrul programului Petrila. Periferia Culturală Europeană - Antologia poeziei românești la zid - experiment artistic cu versuri de scrise pe zidurile orașului și Colonia Râsa-plânsa - colaje virtuale pe pereții caselor din colonia Brătianu.
Împreună cu Ion Barbu, 2 tinere arhitecte (Cristina Sucală și Ilinca Constantinescu) au organizat în această toamnă (14-20 oct.) o primă etapă dintr-un proiect mai amplu. Atelierul a insitat asupra radiografierii situației actuale a orașului Petrila și a constituit un prim pas în reconsiderarea abordării patrimoniul industrial românesc - pârghii de relansare economică. Tema atelierului amintește: "Patrimoniul industrial constituie în Europa un subiect de profund interes, iar în ultimii 20 de ani au abundat exemplele de proiecte reuşite de reconversie în acest domeniu. Acestea se găsesc cu precădere în ţări precum Germania, Franţa, Olanda, Belgia (ex. Zona Ruhr în Germania, Fabrica Noisiel, Monceau-les-Mines în Franţa, Uzinele Van Nelle în Olanda). România deţine un patrimoniu industrial deosebit de bogat, localizat în mai multe zone, în funcţie de specificul industrial al fiecăreia. Acest patrimoniu se bucură de foarte puţină recunoaştere din partea reprezentanţilor locali, aflându-se în pericol, deşi ar avea totodată potenţialul de a deveni un vector de dezvoltare al zonelor aflate în prezent în declin. Una dintre acestea este Valea Jiului, al cărei caz de decădere economică şi socială este bine cunoscut în România. [...] În contextul Văii Jiului, oraşul Petrila se remarcă în primul rând prin calitatea fondului industrial existent, dar mai ales şi prin interesul unui nucleu al comunităţii locale faţă de acest patrimoniu și dorinţa lor de a găsi o soluţie spre a-l folosi la adevărata sa valoare."
Articol publicat în ediţia tiparită a Observatorului Urban Bucureşti, nr. 13/2012.
Scrie un comentariu
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.
