| 25-03-2014 | editorial | Vera Marin
Pentru ca patrimoniul să aibă un viitor, trebuie să învăţăm copiii să iubească trecutul
|
|
Cred că nu se vorbește destul despre patrimoniu cu destul de mulți oameni. Sigur, unii ar putea spune că se vorbește chiar prea mult și nu „se face” mai nimic. Acţiunea publică urmează unei decizii publice, iar decizia este influenţată (cel puţin teoretic, sau mai bine spus, în societăţi unde democraţia funcţionează) de ceea ce este valorizat în opinia publică, adică de lucrurile care sunt importante pentru majoritatea oamenilor. Iar în România, doar o minoritate vorbește despre patrimoniu: profesioniști ai mediului construit, care sunt adesea foarte preocupați de respectarea regulilor de conservare, de autenticitate, de obiectul de patrimoniu și poate mai puțin interesați de rolul social și economic al patrimoniului. |
Astfel, întrebări importante rămân în umbră: de unde poate face rost de resurse financiare un proprietar de clădire de patrimoniu? Ce utilizare a acelor spații și clădiri ar putea asigura autonomie economică sau chiar beneficiu? Oricum, la aceste întrebări nu prea sunt multe răspunsuri în România.
Citim rapoarte de cercetare și studii de piață din alte țări și realizăm că prestigiul unei construcții vechi este valorizat printr-un preț mai ridicat pe piața imobiliară. Vedem că există cerere pentru clădiri care au un caracter, o identitate conferită de amprenta timpului. Constatăm că, în alte părți ale Europei, acțiunea de protecție și de reabilitare este sprijinită prin subvenții, reduceri importante de taxe și impozite, asistență tehnică gratuită. Concluzionăm că nu este imposibil ca regulamentele de construcție să fie respectate și să impună stabilitate în zone istorice, astfel încât, atunci când cineva cumpără o clădire într-un cartier vechi este sigur că se vor păstra acele caracteristici care l-au atras să cumpere acolo.
Toate aceste lucruri sunt oarecum prevăzute și în legislația din România, dar fie nu se aplică, fie se aplică anapoda. Știm că o autoritate publică locală are dreptul (și chiar datoria) să propună proiecte de hotărâre de consiliu local prin care să încurajeze și să susțină locuitorii care vor să protejeze și să valorifice patrimoniul. Un astfel de proiect de decizie publică locală este inițiat de un consilier local. Dar câți din consilierii locali sunt sensibili la protecția patrimoniului? Câți candidați pentru postul de primar, în orașele și satele României, au avut în programul lor electoral ceva legat de patrimoniu? Ca potențiali alegători care să ceară candidaților niște proiecte și programe precise, ce putem vedea la televizor despre patrimoniu? Ce învățăm despre patrimoniu în școala primară – în gimnaziu – în liceu?
Majoritatea locuitorilor maturi azi erau în școli în perioada comunistă. Nu cumva opinia celor mai mulți dintre acești oameni a fost atunci formată să fie chiar împotriva „vechiturilor”, a construcțiilor făcute de boieri și industriași bogați care prosperau și construiau prin „exploatarea omului de către om”? Dacă este așa, avem o bătălie de dus cu un balaur cu multe capete și trebuie folosit orice instrument posibil pentru a ne lupta cu el. Ar fi utile campanii media, realizate cu publicitari pricepuți. Așa cum ni se amintește că nu este sănătos consumul excesiv de sare, așa poate ar fi util să ni se amintească la televizor să nu demolăm clădirile de patrimoniu, „pentru că dăunează grav societății”. Ar ajuta și articole de marketing în revistele de life-style. Este necesară mai multă vizibilitate pentru intervenții care demonstrează că este posibil și în România ca protecția patrimoniului să fie parte din demersul de dezvoltare, și că nu se „opune” acestuia. Ar fi utile fonduri pentru aplicarea riguroasă a unor chestionare către mediul de afaceri pentru a înțelege ce i-ar motiva și i-ar ajuta mai eficient ca „stafiile” de clădiri pline de gunoaie care cresc nesiguranţa şi urâţesc imaginea urbană în loc să o susţină, să fie re-activate, lucru realizat și în beneficiul orașului.
Pentru că unul din instrumente ar fi completarea unor programe pentru cei care sunt acum în școli, și pentru că sunt cadru didactic, eu am ales educația. Împreună cu câteva prietene arhitecte, care au copii, am pregătit un material didactic atractiv și bogat (și nu zicem doar noi asta) cu care se poate lucra pe durata a doi ani școlari, în cadrul unui curs opțional, la clasele a III-a și a IV-a. Programa pentru acest curs opţional intitulat „De-a arhitectura în oraşul meu” se află acum la Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei şi a primit aviz favorabil pentru a fi aprobat prin Ordin de Ministru al Educaţiei.
După ce l-am testat de-a lungul anului şcolar 2012-2013 în câteva şcoli din Bucureşti, pentru anul şcolar în curs, opţionalul este derulat în mai multe oraşe din ţară şi ajunge la peste 1.500 elevi, din 56 şcoli de stat şi 4 şcoli particulare. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără entuziasmul arhitecților voluntari care dedică timp pentru a pregăti lecțiile și pentru a merge la acești copii în fiecare săptămână. Pentru ce am făcut până acum, resursele au fost asigurate prin finanțări din taxa de Timbru de Arhitectură, în cadrul unui program cultural derulat de Filiala București a Ordinului Arhitecților din România. Pentru a creşte şansele de acces şi la alte surse de finanţare, şi pentru a primi noi membri în echipă, acum un an, am constituit Asociaţia de-a Arhitectura.
Este cert faptul că programul va creşte în continuare. Prin decizia Senatului Uniunii Arhitecților din România, se vor aloca resurse pentru organizarea unor ateliere regionale de formare, astfel încât, atât cadrele didactice, cât și arhitecții din cât mai multe oraşe din România să poată face acest opțional în anul școlar viitor.
În această perioadă, opționalul este prezentat învățătorilor părinților și, evident, arhitecților care ar fi interesați să se implice în activități didactice. Este deci momentul înscrierilor.
Mai multe informații sunt disponibile pe: http://de-a-arhitectura.ro/portfolio/in-orasul-meu/
Material publicat în nr. 15-16/ 2013-2014, "Patrimoniu pentru viitor" al Observatorului Urban Bucureşti.
Scrie un comentariu
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.
