| 27-11-2015 I ştire I Florin Bălteanu      

Finanțarea de către primării a reabilitarii clădirilor istorice, în atenția Camerei Deputaților

detaliu clădire istorică în Cartierul Iosefin, Timișoara, foto: F. Bălteanu, 28.05.2015 

Camera Deputaților analizează un proiect de lege care vizează completarea cadrului ce permite finanțarea de către administrația locală a reabilitării clădirilor istorice aflate în proprietate privată descris de Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor. Una din principalele modificări este introducerea afirmației că lucrările de intervenţie asupra fațadelor și teraselor/acoperișurilor monumentelor istorice sau ale clădirilor din zonele protejate sunt investiţii de interes public local, astfel încît acestea să poată fi incluse în bugetele primăriilor. De asemenea, o completare importantă este descrierea mecanismului de recuperare a cheltuielilor suplimentare ale primăriilor realizate în cazul în care proprietarii privați nu pot să își asigure cota de participare la momentul reabilitării.

Mecanismul este similar celui de finanțare a reabilitărilor termice și se bazează pe instituirea unei taxe de reabilitare a clădirilor istorice care va fi plătită de proprietari, timp de pînă la 10 ani în contul cheltuielilor administrației publice. Proiectul își mai dorește ca pe lîngă intervențiile de reabilitare/ refacere prevăzute acum de lege, să se poată finanța și cele de consolidare a fațadelor și teraselor/acoperișurilor și mai instituite facilități la plata taxei pentru cazurile sociale.

Propunerile au primit aviz pozitiv din partea Consiliului Legislativ cu mai multe condiții, încă nu au un punct de vedere al Guvernului și au fost respinse de Senat.
În cadrul Senatului, Comisiile de Cultură și Buget, Finanțe au avizat pozitiv proiectul. Comisia de Administrație Publică şi Organizarea Teritoriului a depus un raport negativ în principal motivat de: introducerea lucrărilor de consolidare între cele care pot fi finanțate de primării și de faptul că proprietarii privați trebuie să participe cu minimum 50% din costuri, lucru considerat nefezabil.

Referitor la consolidări, senatorii nu au dorit introducerea lor între acțiunile finanțabile prin legea 153/2011, deoarece „sunt lucrări complexe ce nu se pot limita la întărirea structurii anvelopantei clădirii, fiind necesară consolidarea/repararea elementelor structurale/nestructurale ale construcției. Această categorie de intervenții este costisitoare și se realizează în baza unei expertize tehnice pentru întreaga clădire, nu numai pentru zidăria exterioară sau învelitoare."

În Camera Deputaților, forul decizional, legea a primit un aviz negativ fără indicarea unor motive de la Comisia pentru Industrii și Servicii și urmează a fi discutată în comisiile pentru Buget, finanţe, pentru Cultură și Juridică. Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului urmează a face raportul ce va fi supus votului plenului Camerei Deputaților.

În vară, Primăria Municipiului Timișoara trimitea o scrisoare deschisă Președintelui României în care arăta că, deși are la dispoziție fonduri pentru creditarea restaurării clădirilor istorice aflate în proprietate privată (între care 500.000.000 euro de la Guvernul Germaniei), nu poate interveni pentru că Ministerul Finanțelor a oprit două programe ale administrației locale derulate în baza Legii Monumentelor, respectiv, a Legii Calității arhitectural-ambientale (a reabilitării fațadelor) din cauza cadrului legal incomplet din România.

Pe același subiect:
Parcursul proiectului de lege în Camera Deputaților
Parcursul proiectului de lege în Senat
Semnături pentru un sistem legislativ de finanțare publică a patrimoniului I Florin Bălteanu I OUb I 06-11-2015
Primăria Timișoara se adresează lui Klaus Iohannis pe subiectul problemelor legislației reabilitării patrimoniului construit I Florin Bălteanu I OUb I 03-09-2015


  

Scrie un comentariu

If you have trouble reading the code, click on the code itself to generate a new random code.
 

      
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.